PSRM

14 iunie 2016

Igor Dodon a expus poziţia PSRM în cadrul Conferinței parlamentare privind OMC de la Geneva

Astăzi, Igor Dodon, deputat PSRM, preşedintele Partidului Socialiştilor, şeful delegaţiei Parlamentului RM la Uniunea Interparlamentară de la Geneva a rostit un discurs în cadrul Conferinţei parlamentare privind Organizaţia Mondială a Comerţului, organizată de UIP în comun cu Parlamentul European (PE). Igor Dodon a expus poziţia PSRM cu referire la perspectiva şi riscurile dezvoltării relaţiilor comerciale externe ale RM care este membră a OMC, dar şi parte a Acordului privind zona liberă de comerţ în spaţiul CSI.

Igor Dodon a subliniat că dezvoltarea economică a RM depinde în mare parte de relaţiile comerciale pe care le are cu statele prezente pe piaţa europeană: „Volumul anual al schimbului comercial exterior al Republicii Moldova depăşeşte 90 la sută din PIB, din care cauză, dezvoltarea economică a ţării noastre, în mare parte este determinată de situaţia din domeniul comerţului exterior şi de raporturile cu partenerii de comerţ exterior”.

Potrivit lui Dodon, înainte de a semna Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu UE, Moldova a semnat Acordul privind zona liberă de comerţ în spaţiul CSI. Ţărilor CSI, participante la acest Acord şi ţărilor Uniunii Europene le revine 86% din volumul total al exporturilor din Moldova şi 74% din importurile totale. Astfel, în opinia lui Dodon, rezultatele totale ce ţin de activităţile de comerţ exterior ale Republicii Moldova depind, într-o mare măsură, de relaţiile comerciale cu ţările menţionate.

3Dodon a acordat o atenție sporită în discursul său, efectelor semnării de către autorităţile moldoveneşti, în anul 2014, a Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană. „Semnînd Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, autoritățile moldovenești au mizat pe o creștere rapidă a exporturilor pe piața europeană. Dar acest lucru nu s-a întîmplat. Dimpotrivă, din momentul punerii în aplicare a Acordului, volumul exportului în ţările europene a început să scadă și continuă să se reducă. Anul trecut, a scăzut cu mai mult de 2%, iar în ianuarie-martie curent – cu mai mult de 14%.”  a spus Dodon.

Deputatul PSRM a subliniat că vina pentru această situaţie o poartă şi conducerea ţării, care la semnarea și ratificarea acordurilor cu Uniunea Europeană n-a ţinut cont de riscurile reale cu care se va confrunta Moldova odată ce va intra în vigoare regimul de liber schimb cu UE şi va fi anulat regimul comercial asimetric cu UE, care acţiona anterior şi prevedea o serie de preferințe comerciale pentru mărfurile moldoveneşti. „Aceste riscuri sunt legate în primul rînd de competitivitatea scăzută a producătorilor și exportatorilor moldoveni, precum și pregătirea lor foarte slabă pentru activitatea pe piaţa europeană,” a adăugat Dodon.

2În același timp, liderul socialiștilor moldoveni a atras atenția asupra faptului că pierderile pe care le suportă Republica Moldova în ultimii ani în raporturile comerciale cu țările UE sînt şi o consecinţă a sancțiunilor comerciale impuse de Uniunea Europeană faţă de Federația Rusă. „În rezultatul acestor sancţiuni, pe piața europeană s-a intensificat concurența internă între producătorii de produse agricole și alimentare din țările UE. Astfel, promovarea mărfurilor moldovenești pe piața UE și obţinerea profiturilor în urma aplicării regimului de liber achimb a devenit extrem de problematică. Prin urmare, reglementarea relațiilor comerciale dintre cei mai importanţi „actori” regionali, iar pe o scară mai largă – soluționarea problemelor de cooperare economică în ansamblu, ar constitui garanția unei dezvoltări stabile a comerțului exterior și a economiilor multor țări mai mici, din care face parte şi Republica Moldova,” a remarcat liderul PSRM.

În concluzie, Igor Dodon și-a exprimat speranța că activitatea Organizației Mondiale a Comerțului va contribui nu doar la soluționarea și normalizarea relaţiilor comerciale dintre state, dar, şi mai important, la prevenirea conflictelor în raporturile comerciale dintre țările cu economii mari și organizațiile regionale, fapt ce va servi, inclusiv, intereselor țărilor în curs de dezvoltare, care nu dispun încă de un potențial competitiv înalt în domeniul comerțului internațional.

Pe parcursul zilei de azi delegaţia moldovenească are planificate întrevederi cu dl Martin Chungong, Secretarul General al UIP, cu delegaţia Federaţiei Ruse, ş.a. demnitari.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă