PSRM

17 aprilie 2020

Igor Dodon a declarat că Focul Haric va ajunge în Republica Moldova în seara zilei de sâmbătă

Președintele Igor Dodon a declarat că Focul Haric va ajunge în Republica Moldova în seara zilei de sâmbătă. Avionul care va aduce Lumina Sfântă va ateriza pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 19:00.

În cadrul emisiunii săptămânale ”Președintele răspunde”, Igor Dodon a declarat că, alături de Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, Vladimir, va întâmpina Focul Haric pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Lumina Sfânta va fi luată de pe aeroport de către reprezentanții tuturor episcopiilor pentru a fi dusă în fiecare localitate din țară.

Șeful statului s-a adresat cu un mesaj către cetățeni în care i-a îndemnat să nu meargă masiv la biserică în noaptea Învierii pentru că Lumina Sfântă va fi adusă la solicitare în casa fiecărui creștin.

Slujbele din noaptea Învierii din acest an vor fi fără enoriași. Decizia a fost luată pentru a preîntâmpina răspândirea COVID-19.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă