PSRM

23 iunie 2015

Greceanîi: „Chişinăuienii trebuie să plătească doar pentru ceea ce consumă”

Candidatul socialiştilor pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Zinaida Greceanîi, a susţinut o nouă conferinţă de presă. De această data a fost luată în vizor situaţia din sectorul termoenergetic din municipiu Chişinău.

Greceanîi a făcut publice soluţiile sale privind tarifele mari şi pentru susţinerea socială a populaţiei Chişinăului.

Candidatul PSRM a remarcat faptul că în ultimii ani, tarifele au crescut de 4-6 ori. „Este cunoscut de toată lumea faptul că la sfîrşitul lunii marţie peste 70.000 de apartamente au acumulat datorii în sumă de circa 1 miliard de lei. În majoritatea cazurilor sunt datorii istorice. Pentru prima dată chişinăuienii sunt daţi în judecată pentru datorii.  Pentru prima dată în istoria ţării,  cei care nu-şi pot achita facturile, au început a fi daţi afară din propriile locuinţe. Mai întîi de toate  sunt afectaţi reprezentanţii păturilor social-vulnerabile şi în primul rînd pensionarii. În acelaşi timp, acţiunile primăriei în domeniul protenţiei sociale a populaţiei sunt insuficiente şi ineficiente. Cei care au nevoie cel mai mult de susţinere, din cauza procedurelor birocratice nu ajung să primească acest suport”, a subliniat Greceanîi.

Candidatul pentru portofoliul de edil al capitalei a atras atenţia şi asupra prostei gestiuni a întreprinderilor municipale începînd cu ceea ce era Termocom şi finalizînd cu ApăCanal.

„Fuzionarea Întreprinderii Municipale Termocom, într-un monopol creat artificial, s-a efectuat abuziv, asigurîndu-se juridic imposibilitatea întoarcerii acestuia în gestiunea municipiului, dacă vreţi un nou atac raider. Patrimoniul Chişinău  a fost delapidat de  9 mlrd lei, iar municipalitatea lipsită de posibilitatea de  participare la formarea tarifelor. Ceea ce este şi mai grav că, în rezultat, tarifele vor fi în continuare în creştere, inclusiv prin participarea directă a celor de la ANRE. Apropo cred că toată lumea ştie că cei de la ANRE, care stabilesc tarifele au ajuns în funcţii de conducere pe linia Partidului Liberal”, a susţinut Greceanîi.

Potrivit candidatului PSRM, o altă problemă ţine de activităţile de intermediere în asigurarea accesului agentului termic la consumator. La ora actuală acest intermediar este  “Infocom”. “ Activitatea acestui serviciu este din contul tarifelor, pe care noi, contribuabilii le plătim. Excluderea acestui intermediar ar reduce preţul final al tarifelor“, consideră Zinaida Greceanîi.

În acelaşi timp, candidatul socialist a atras atenţia asupra faptului că la ora actuală pierderile în reţeaua de încălzire sunt destul de semnificative şi  constituie  circa 20 % din costul total  al tarifelor pe care le plătim. Acest lucru bate la buzunar, în special pentru familiile nevoiaşe.

Soluţiile propuse de Greceanîi:

1.     Anularea  datoriilor istorice ale chişinăuenilor din segmentele defavorizate ale populaţiei faţă de întreprinderile aflate în gestiunea Municipiului Chişinău. Recuperarea acestora este practic imposibilă, iar să confişti lucrurile sau apartamentele celor care sînt săraci – lipiţi pămîntului, este un genocid îndreptat împotriva lor.

2.      Lichidarea oricăror intermediari din procesul de prestare a serviciilor.

3.      Încheierea contractelor  directe  între prestator şi beneficiar de servicii.

4.     Introducerea principiului “plăteşti doar pentru ceea ce consume”. Pierderile de reţea nu trebuie să fie puse pe umerii locuitorilor municipiului.

5.      Acordarea suportului din partea Primăriei de pînă la 60% din costul facturilor în perioada rece a anului.

„Această măsură va acoperi integral segmentele devaforizate a populaţiei: pensionarii, familiile cu mulţi copii, invalizii, mamele singure, alte categorii cu venituri mici. Noi nu vom pune aceşti oameni pe drumuri, să meargă pe la diferite instituţii pentru a colecta documetele necesate pentru acordarea ajutorului material.  Aceştea vor depune doar o cerere şi vor prezenta buletinul de identitate pentru a confirma faptul că locuiesc în municipiu Chişinău. De colectarea celorlate acte se va ocupa primăria, cu atît mai mult că acest lucru se poate face uşor prin intermediul internetului. Ajutorul social trebuie să fie mai accesibil pentru cetăţenii care au nevoie”, a conchis candidatul socialist pentru funcţia de primar general.

Video

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă