PSRM

22 noiembrie 2018

Fracțiunea PSRM a venit în parlament cu inițiative importante

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din RM a cerut, la ședința plenară a parlamentului din 22 noiembrie, audierea ministrului economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici. Deputatul fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea a remarcat că socialiștii sunt interesați în primul rînd despre situația economică-financiară a întreprinderilor de stat, scoase la licitație de către Guvern.

”Potrivit datelor prezentate de către Centrul Național Anticorupție și alte organe de drept, corupția din aceste întreprinderi este foarte mare. Noi cunoaștem că multe dintre aceste întreprinderi, înainte de a fi incluse pe lista obiectelor plauzibile pentru privatizare, au fost aduse la o situație deplorabilă. În special, întreprinderea ”Barza Albă”, ”Tutun CTC” au adus miliarde de lei, iar acum în mod artificial spre falimentare pentru a fi privatizate”, a spus Vlad Batrîncea.

De asemenea, fracțiunea PSRM a cerut ca instrucțiunile tuturor medicamentelor din țară să fie nu doar în limba de stat ci și în limba rusă, care este limba de comunicare interetnică în țara noastră.

”Inițiativa rezultă din plîngerile cetățenilor, în special celor care sunt în etate sau aparțin altor minorități etnice. Din păcate prospectele medicale nu sunt în limba rusă. Acest lucru provoacă multe probleme pentru cetățeni și prezintă un pericol pentru viața și sănătatea lor”, a spus deputatul PSRM, Vladimir Țurcan.

În pofida argumentelor aduse, majoritatea parlamentară nu a susținut inițiativele.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă