PSRM

18 iulie 2019

Fracțiunea PSRM a înaintat Parlamentului o serie de inițiative care vor facilita lupta cu construcțiile ilegale și delapidările proprietății municipale și de stat

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Parlamentul RM, a înaintat Legislativului o serie de inițiative cu privire la construcțiile ilegale din Chișinău și delapidarea proprietăților. În special, socialiștii propun crearea unei comisii speciale pentru elaborarea unei legi care să aprobe un nou plan urbanistic pentru municipalitate, precum și pentru introducerea unui moratoriu privind modificarea planului actual de urbanism înainte de adoptarea unui nou document. Au fost înaintate și alte inițiative – în special, privind prevenirea construcțiilor pe teritoriile spațiilor verzi, în curțile blocurilor de locuit și în alte spații publice.

Copiile proiectelor au fost publicate de către vicepreședintele Parlamentului, deputatul Partidului Socialiștilor, Ion Ceban, pe pagina sa de pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, în această direcție, în special în reglementarea cazurilor problematice lucrează și Guvernul.

“Cum spuneam anterior, este necesar să intervenim la nivel legislativ pentru a introduce cel puțin temporar unele norme de reglementare care nu ar permite în continuare ca aceste construcții să fie pe teritoriile spațiilor verzi, în curțile blocurilor de locuit, și în alte spații publice. Știm că la momentul de față există mai multe abordări în acest sens, de asemenea, Ministerul Economiei și în general Guvernul lucrează la alte reglementări. Noi, acum două săptămîni, am elaborat unele proiecte de acte normative/legislative care vor facilita lupta cu construcțiile ilegale dar și lupta cu delapidările proprietății municipale și de stat. Atunci cînd vom avea toate documentele din toate structurile de stat, va trebui să ajungem la o abordare comună în această privință”, a remarcat el.

De asemenea, Ceban a îndemnat toți cetățenii să-și direcționeze punctele de vedere asupra acestui subiect și “să punem capăt acestor practici nocive pentru oraș și locuitori”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă