PSRM

19 octombrie 2021

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a atacat la Curtea Constituțională legea prin care a fost ratificată Convenția de la Istanbul

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac și Vasile Bolea, au sesizat Curtea Constituțională cu privire la controlul constituționalității Legii cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, numită Convenția de la Istanbul.

”Referitor la motivele sesizării ne-am expus de mai multe ori și considerăm că scopul Convenției este altul camuflat și total străină convingerilor majorității cetățenilor Republicii Moldova, dar cel mai important, este contrar prevederilor Legii Supreme a Republicii Moldova”, a scris Novac pe pagina sa de socializare.

Amintim, la 14 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat cu voturile deputaților PAS Convenția de la Istanbul. Documentul a fost criticat dur de opoziția din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Deputații din opoziție au atras atenția asupra unor detalii ascunse din convenție care sunt contrare Constituției și tradițiilor Republicii Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă