PSRM

15 februarie 2024

Fracțiunea BCS și-a exprimat dezacordul cu privire la denunțarea acordurilor din cadrul CSI

Deputatul BCS, Constantin Starîș a solicitat plenului Parlamentului să excludă din ordinea de zi mai multe proiecte de denunțare a acordurilor din cadrul CSI. Este vorba despre Acordul dintre statele CSI privind Grupurile observatorilor militari şi forţele Colective de menținere a păcii în CSI; Acordul statelor membre ale CSI privind colaborarea în scopul asigurării tehnico-materiale a organelor competente în domeniul combaterii terorismului şi altor forme violente de manifestare a extremismului; Acordul cu privire la principiile asigurării forţelor Armate ale statelor membre ale CSI cu armament, tehnică, mijloace materiale, organizării activităţii de producţie a întreprinderilor de reparaţii şi lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi experimentale de construcţie etc.

„În esență, aceste acorduri sunt mai mult tehnice decât militare. Noi mai folosim echipamente sovietice care trebuie întreținute. Nota informativă a proiectului spune că aceste acorduri amenință suveranitatea Republicii Moldova. Dar au fost semnate în 1992 și nu au prezentat nici un pericol până acum. Totodată, sprijinul logistic pentru lupta împotriva terorismului pare benefic pentru combaterea acestui fenomen – în opinia noastră, este necesar să folosim orice oportunități”, a spus deputatul.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă