PSRM

14 februarie 2017

După implicarea Președintelui țării construcţia ilegală a fost suspendată

Astăzi, Inspecția de Stat în Construcţii a emis o prescripţie potrivit căreia, autorizaţia pentru construcţia de pe strada Milescu Spătaru 23, este ilegală. Acest lucru s-a întîmplat după implicarea Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Firma ADERO-IMPEX a încercat, prima dată, să înceapă construcţia ilegală a unei clădiri cu mai multe etaje de pe strada Milescu Spătaru, în iulie 2016. Compania a reuşit atunci doar să instaleze un gard în jurul terenului închiriat.

Împotriva construcţiei ilegale au protestat locuitorii blocurilor din apropiere, aceștia fiind susţinuţi de parlamentarii şi consilierii municipali ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, care au demontat gardul respectiv.

Drept urmare, Primarul General al Capitalei, Dorin Chirtoacă a dispus suspendarea autorizaţiei de construire, emisă tot de el.

Cu toate acestea, la începutul lunii februarie a acestui an compania ADERO-IMPEX a primit decizia Curţii de Apel care a anulat ordonanţa lui Dorin Chirtoacă.

La data de 13 februarie, curent lucrările de construcţie de pe strada Milescu Spătaru(Ciocana) au fost reluate. Locatarii caselor din apropiere au protestat iarăși împotriva construcţiei ilegale și au solicitat și implicarea deputaţilor şi consilierii municipali ai PSRM.

Ei au fost întîmpinaţi agresiv de către reprezentanții unei firme de pază privată care supraveghează terenul. Ca urmare, deputatul socialist Anatolie Labuneţ a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar la locul incidentului a fost chemată o ambulanţă.

Preşedintele Igor Dodon a venit cu o declaraţie în urma scandalului iscat.

“ Atunci cînd Primăria sau instituțiile guvernamentale nu vor să intervină sau nu sînt capabile să o facă, vom interveni noi. Iar cei care se fac vinovați pentru tot ce se întîmplă, inclusiv pentru lezarea corporală a deputaților, consilierilor sau locuitorilor blocurilor din preajmă, vor răspunde penal”, a declarat şeful statului.

Totodată, lucrările de construcţie au fost stopate iar consilierii municipali socialişti au declarat că vor obţine organizarea unei ședințe extraordinare a CMC pentru a discuta interzicerea lucrărilor de construcţie de pe strada Milescu Spătaru.

Ca rezultat, Inspecția de Stat în construcţii a emis o dispoziție conform căreia terenul de pe strada Milescu Spătaru 23, se află într-o zonă pe care nu au fost elaborate documentaţiile de urbanism pentru amenajarea teritoriului.

„În aşa mod, planul general al oraşului din 2007 şi regulamentul de urbanism din 2008 nu permite construcţia oricărui tip de obiect pe acest teritoriu”, a declarat consilierul municipal al PSRM, Alexandr Odinţov.

Potrivit lui, pentru a plasa anumite obiecte pe teritoriul dat e nevoie de următoarele proceduri :

  1. Să se elaborareze un plan zonal, licenţiat de un proiectant;
  2. Sa se efectueze audieri publice şi să se consulte cu populaţia, în conformitate cu Hotărârea Guvernului №967;
  3. Să prezinte comisiei competente a Consiliului Municipal – Comisia de relaţii funciare, arhitectură şi construcţii;
  4. În cazul unui răspuns pozitiv din partea comisiei este nevoie de decizia Consiliului Municipal privind aprobarea Planului Zonal;

Deputatul PSRM Vladimir Odnostalco consideră că trebuie de verificat dacă există un conflict de interese în cazul construcţiei de pe Milescu Spătaru, pentru că terenul respectiv a fost arendat de compania lui Gheorghe Călugăreanu, fratele fostului pretor al sectorului Rîșcani şi actualul pretor al sectorului Botanica, Tudor Călugăreanu.

”Ne-am adresat la Centrul Naţional Anticorupţie, dar ni s-a refuzat iniţierea procedurilor penale. De asemenea, ar putea fi un conflict de interese, datorită faptului că fiul proprietarului companiei-chiriaşe este un fost angajat al CNA iar în prezent – angajat în cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana” a declarat Odnostalco.

16649093_949634801837803_3014231948089645968_n

16711615_949634805171136_3961900686904610031_n