PSRM

19 aprilie 2019

Dodon: Sarcina președintelui și a partidului pro-prezidențial – PSRM este de a face tot posibilul pentru a evita alegerile anticipate

“Trebuie să facem tot posibilul pentru a încerca să soluționăm problema, evitînd alegerile parlamentare anticipate”, despre aceasta a declarat Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul emisiunii “Linia directă“ la postul de televiziune Accent TV. Șeful statului a remarcat că în ultimii 10 ani, în Republica Moldova, au avut loc alegeri anticipate de mai multe ori, iar acestea vor costa circa 100 milioane de lei.

“Sunt mulți bani, pentru Moldova sunt bani enormi. Cu acești bani pot fi soluționate multe alte probleme. Îi înțeleg și pe cei care spun că, dacă vor fi alegeri anticipate, atunci nu vor ieși la votare. Și așa, la ultimile alegeri din februarie, a fost înregistrată cea mai mică rată a prezenței din toți anii de independență, la alegerile parlamentare. De obicei, am avut mai mult de 1,5 milioane, iar în acest an – mai puțin. Asta înseamnă că încrederea în procesul electoral, în politică, în parlament, este foarte scăzută. Dacă acum partidele demonstrează încă o dată poporului că nu se pot așeza la masa de negocieri, atunci, bineînțeles, că o parte și mai mare a societății va fi dezamăgită”, a spus el.

Dodon menționează că, în afară de aceasta, pentru a merge cu orice preț la formarea unei coaliții și pentru a trăda interesele alegătorilor săi, nici una dintre partide nu va risca. Este necesar de oferit țării șansa de a ieși din situația în care a ajuns.

“Sunt adeptul ideii că trebuie să evităm alegerile anticiapte, deoarece aceastea sunt o pierdere de timp și a unui buget colosal. Ar fi mai bine ca acești bani să fie utilizați pentru alte scopuri: pentru grădinițe, școli, drumuri”, a subliniat președintele.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă