PSRM

09 martie 2019

Dodon: Acum, partidele trebuie să se angajeze la modul cel mai responsabil în dialog, pentru a decide viitorul Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a comentat hotărîrea CC. Șeful statului consideră că acum, cînd Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor parlamentare, partidele trebuie să se angajeze la modul cel mai responsabil în dialog, pentru a decide viitoarea guvernare și soarta politică de mai departe a țării.

Despre aceasta, a scris Igor Dodon, pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

“Fie că va fi creată o coaliție majoritară din partide politice care au obținut votul de încredere din partea cetățenilor, fie că vom avea alegeri parlamentare anticipate, partidele trebuie să-și argumenteze foarte clar poziția și să-și asume consecințele. Eu personal, ca Președinte al țării, voi iniția în curînd discuții cu principalele forțe politice care au ajuns în Parlament, pentru a găsi împreună soluții optime pentru țară în actuala conjunctură post-electorală.
Le amintesc liderilor politici că interesul național este mai presus de orice și trebuie să ne conducem mereu de acest deziderat”, a subliniat Dodon.

Șeful statului, urmează să convoace ședința de constituire a noii Legislaturi, pînă pe 25-26 martie, și astfel să înceapă toate procedurile legale în care vor fi implicați noii deputați. La sfîrșit, Igor Dodon a felicitat deputații cu prilejul funcțiilor dobîndite și a reamintit de înalta datorie față de Moldova pe care o au, ca demnitari.

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă