19 aprilie 2019
Dodon i-a trimis pe Sandu și Năstase să se roage și să vopsească ouă roșii
Unul din liderii blocului “ACUM”, Maia Sandu, a declarat într-un interviu că nu acceptă ca spicherul parlamentului să fie din partea PSRM, pentru că nu are încredere în faptul că socialiștii se luptă cu regimul de guvernare și pentru că conform părerii acesteia, socialiștii sunt împreună cu democrații. Șeful statului a comentat această declarație în cadrul unei emisiuni difuzate la un post de televiziune public.
„Ei altceva mai știu? În curînd începe ultima săptămînă înainte de Paște. Eu, în general le-aș recomanda să se mai ducă la biserică, să se mărturisească, dacă nu au fost niciodată, să se împărtășe, să mai vopsească niște ouă roșii, să ciocnească cîte un ou roșu de Paști. După accea, de Paștele Bajinilor să se mai gîndească și să vedem la ce se va ajunge”, a spus el. Totodată, șeful statului a menționat că socialiștii au mult mai multe motive ca să nu aibă încredere în liderii blocului “ACUM”.
“Cînd eu eram deputat, țin minte cîte moțiuni de cenzură au fost înaintate de socialiști împotriva ministrului Educației, Maia Sandu, care a închis sute de școli în RM. Eu sunt ferm convins că credibilitatea față de liderii blocului “ACUM”, ca politicieni nu e zero, ci minus 200, pentru că noi știm ce promovează ei. Și faptul că socialiștii au pledat pentru discuții cu “ACUM”, demonstrează maturitatea politică a PSRM. În pofida tuturor criticilor, în pofida faptului că atunci cînd noi am organizat sărbătoarea familiei în central capitalei, cineva mergea pe străzi în marș cu minoritățile sexuale, cînd noi apăram valorile creștine, cineva se judecă cu Mitropolitul Moldovei și Episcopul Markel. Cînd noi propunem consolidarea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, dar cineva a exclus limba rusă din programele școlare”, a subliniat el.
De asemenea, Dodon a menționat că socialiștii din 2009 sunt în opoziție, pe cînd reprezentanții blocului “din 2009 pînă în 2015 au fost la guvernare”. Totuși, în pofida acestui fapt, PSRM a decis să propună discuții blocului “ACUM”, pentru că într-adevăr doresc să schimbe situația în țară.