PSRM

25 septembrie 2015

Dodon: Cetăţenii RM au şansa istorică de a se debarasa de guvernarea oligarhică

În seara zilei de ieri, adepţii Partidului Socialiştilor şi „Partidului Nostru” au instalat, în faţa clădirii Parlamentului RM primele cîteva zeci de corturi. În cadrul conferinţei de presă, organizată în orăşelul de corturi – Orăşelul Victoriei, preşedintele Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a explicat motivele pentru care acest lucru s-a produs cu cîteva zile înainte de desfăşurarea acţiunii de protest, anunţate anterior.

„Vremurile grele impun şi soluţii originale. Ştiţi că, ceva timp în urmă, Partidul Socialiştilor şi „Partidul Nostru” au anunţat organizarea unei acţiuni de protest în masă aici, în faţa clădirii Parlamentului RM. Ţin să indic că, guvernarea – atît cei „verzi”, cît şi cei „albaştri”, Filat şi Plahotniuc – folosindu-i pe reprezentanţii platformei DA, au încercat să ne împiedice să venim aici şi să organizăm un protest paşnic în faţa sediului Parlamentului RM. Ieri seara, Partidul Socialiştilor şi „Partidul Nostru” au montat aici, în scuarul organului legislativ, primele cîteva zeci de corturi. Am făcut acest lucru legal, în baza cererii, depuse de către socialişti în adresa Primăriei municipiului Chişinău. Este o acţiune ce anticipează protestul, care va avea loc pe 27 septembrie”, a menţionat Dodon.

Potrivit preşedintelui Partidului Socialiştilor, din toate colţurile ţării vin semnale că Ministerul Transportului interzice şoferilor să-i transporte pe oameni din raioane în Chişinău pentru acţiunea de duminică. Igor Dodon a preîntîmpinat autorităţile să nu se „joace cu focul”. „Lumea este gata să vină pe jos, iar fermierii –cu tractoare şi cu tiruri. Asta vreţi?”, a spus Dodon.

Făcînd un apel către cetăţeni, Igor Dodon a subliniat că avem  şansa istorică să ne debarasăm de guvernarea oligarhică. Pentru a atinge acest scop, preşedintele Partidul Socialiştilor din Republica Moldova i-a chemat pe oameni să-şi consolideze eforturile.20150924-172 (2)

“Sărăcia nu are naţionalitate. Iar din cauza oligarhilor de la guvernare, poporul moldovenesc s-a pomenit sub pragul sărăciei. Moldovenii, ucrainenii, ruşii, românii, găgăuzii – toţi sîntem cetăţeni ai Republicii Moldova. Aceasta ne este Patria. Vă îndemn la paşi concreţi pentru eliberarea ţării noastre. Prin eforturi comune vom reuşi”, a estimat liderul PSRM.

Preşedintele Partidului Socialiştilor a mai spus că, în orăşelul pe care înşişi protestatarii l-au numit, ieri, orăşelul Victoriei, nu sînt şi nici nu vor fi drapele şi lozinci de partid. „Este un protest nu pentru Europa, nu pentru Rusia, nu pentru unire cu România, ci pentru demisia oligarhilor. Acesta este scopul principal. În orăşelul nostru este doar tricolorul moldovenesc şi steagul istoric al lui Ştefan cel Mare”, a adăugat el.

20150925-001 (2)Totodată, Igor Dodon a mai specificat că, pînă duminica, numărul corturilor din faţa clădirii Parlamentului RM va creşte pînă la 150-200. Începînd cu duminică, 27 septembrie, aici se va desfăşura acţiunea de protest în masă în regim non-stop pînă în momentul în care cetăţenii vor obţine demisia celor care au jefuit Republica Moldova şi poporul acesteia, în ultimii ani de zile.

Video

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă