PSRM

21 ianuarie 2021

Dinari Cojocaru: Sper ca în 2021 toate fracțiunile din CMC vor începe a munci pentru oameni

Bugetul municipal, de care depinde finanțarea și funcționarea grădinițelor, școlilor, reabilitarea drumurilor, a instituțiilor medicale etc., a fost aprobat în ultima zi din 2020. Cu toate acestea, la votarea celui mai important document financiar pentru municipalitate, “cei mai mari patrioți” – consilierii PAS și PPDA, nu au participat. Despre acest lucru a declarat astăzi, consilierul municipal din partea PSRM, Dinari Cojocaru, în timpul ședinței Consiliului Municipal Chișinău. Socialistul a subliniat că în momentul în care consilierii trebuiau să voteze, în sală au rămas doar 26 de consilieri.

„Vreau ca cetățenii să cunoască, bugetul a fost votat fără partidul PAS și DA. Ei nu au niciun drept moral pentru a pretinde la ceva. Ei pot doar să monitorizeze ca banii alocați pentru 2021 să fie cheltuiți corect și transparent. Noi am votat, am susținut proiectele dumneavoastră ca să aveți cu ce ieși în fața oamenilor și să vă faceți PR politic”, a menționat Dinari Cojocaru.

Socialistul și-a exprimat speranța că, în 2021, toți consilierii municipali vor munci pentru  municipalitate și cetățeni, dar nu pentru interesele restrînse ale partidului.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă