13 august 2021
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor: În Parlament a revenit cea mai proastă practică a vremurilor lui Plahotniuc
Fondul pentru subvenționarea agriculturii nu va fi majorat, iar agricultorii care au suferit în urma dezastrului nu vor primi asistența mult așteptată. Salariile medicilor nu vor fi majorate cu 40%, iar familiile din toată țara vor rămâne fără sprijinul financiar în valoare de 1 000 de lei pentru a-și pregăti copiii de școală. Diaspora nu va fi scutită de plata taxelor la importul de bunuri în țară, inclusiv mașini. Și totul pentru că spicherul Igor Grosu a refuzat să includă aceste inițiative pe agenda ședinței Parlamentului. Cu proiectele de lege corespunzătoare a venit Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
În acest sens, reprezentanții aleși ai PCRM și PSRM au constatat că cea mai proastă practică din timpul lui Plahotniuc, când toate inițiativele opoziției au fost respinse necondiționat, a revenit în Parlament. Cu toate acestea, ei au remarcat că, chiar și Adrian Candu nu și-a permis așa ceva.
În același timp, deputații au subliniat că toate aceste inițiative au fost cuprinse în programele electorale ale președintelui și PAS. Acum este clar că acestea erau doar cuvinte frumoase și nu intenții reale, au remarcat reprezentanții blocului.
Sursa: aif.md