PSRM

09 martie 2022

Deputații BCS solicită anularea interdicției la exportul de porumb

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac, a prezentat în cadrul briefingului de astăzi una dintre măsurile de susținere a sectorului agricol din țara noastră. Este vorba despre anularea interdicției la exportul de porumb în condițiile dificile de pregătire pentru campania de primăvară.

Deputatul a amintit că Guvernul Republicii Moldova a impus interdicție la exportul de grâu, porumb și zahăr pe întreaga perioadă a stării de urgență, adică timp de 60 de zile, începând cu 1 martie, lucru care a fost justificat prin lipsa de rezerve de astfel de produse.

În același timp, anul trecut Moldova a înregistrat o recoltă record de porumb de 2,8 milioane tone. Consumul mediu anual intern de porumb în țară nu depășește 900-950 mii tone. Până în prezent, aproximativ 600 de mii de tone pe an au fost exportate.

Astfel, Moldova dispune de circa 1,8 milioane de tone de porumb care pot fi exportate. Și aceasta este o oportunitate pentru fermieri de a obține surse financiare pentru a se pregăti pentru campania de primăvară, având în vedere că prețul combustibilului și semințelor a crescut deja de 2 ori, iar pentru pesticide și erbicide – de 3-4 ori.

În plus, socialistul a menționat că o cantitate mare de porumb cultivat anul trecut a rămas pe câmpuri. Acesta nu poate fi exportat, din cauza interdicției, și nici depozitat, deoarece pentru aceasta trebuie uscat, iar ținând cont de creșterea prețului la gaz, prețul final al producției va crește semnificativ. Având în vedere posibilitățile limitate de uscare și depozitare, fermierii riscă să piardă porumbul, în special cel care a fost recoltat în ultimele luni sau lăsat pe câmp.

În această ordine de idei, socialiștii consideră că decizia guvernului de a interzice exportul de porumb este una greșită și insistă asupra anulării acestei decizii.

Radu Mudreac a mai spus că fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va cere repetat includerea în ordine de zi a parlamentului a proiectului de lege privind rambursarea accizelor la motorină pentru producătorii agricoli.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă