PSRM

19 iulie 2016

Deputaţii socialişti s-au întîlnit cu ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Zdeněk Krejčí.

Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din RM, împreună cu Zinaida Greceanîi, liderul fracţiunii parlamentare a PSRM şi Andrei Neguţa, vicepreşedintele fracţiunii parlamentare a socialiştilor, au avut o întrevedere cu noul ambasador al Cehiei în Republica Moldova, Zdeněk Krejčí.

În cadrul dialogului părţile au făcut un schimb de opinii pe marginea situaţiei politice şi social-economice din Moldova, precum şi au discutat despre viitoarele alegeri prezidenţiale.

Igor Dodon a descris situaţia din ţara noastră, menţionînd că în actualul Parlament PSRM nu va face coaliţie cu fracţiunile existente în legislativ. Potrivit lui, partidul va participa la alegerile directe ale preşedintelui ţării şi consideră că victoria în acest scrutin va fi primul pas pentru scoaterea RM din captivitate. “Majoritatea cetățenilor nu au încredere în actuala guvernare şi sînt de părere că unica soluție pentru a îmbunătăți situația este schimbarea actualei clase politice de la guvernare prin alegerile parlamentare anticipate şi alegeri prezidențiale. Cetăţenii consideră că sîntem obligați să învingem la alegerile prezindențiale din toamnă şi să începem eliberarea Republicii Moldova din captivitate”, a spus Dodon.

Referindu-se la situaţia catastrofală din domeniul economic, liderul PSRM a menţionat că actuala guvernare ilegală nu are nicio şansă să scoată ţara din impas, indiferent dacă va fi sau nu semnat un acord cu FMI. “Chiar dacă europenii vor aloca cîteva zeci de milioane de euro în toamnă, lucrul acesta nu este suficient, pentru că în bugetul care a fost aprobat recent sînt prevăzute peste zece miliarde de lei surse externe, ceea ce reprezintă 26% din buget. Nu în zadar experţii FMI nu au dorit să semneze un acord cu autorităţile moldoveneşti. Acordul cu FMI ar însemna o sursă de credite şi granturi pentru guvernarea oligarhică, ca să se menţină la putere o perioadă de timp, dar nu o soluţie pentru cetăţeni”, a subliniat Dodon.

20160719-054

Dodon a mai spus că socialiştii se pronunţă pentru dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi cu Uniunea Europeană şi cu Federaţia Rusă, menţionînd necesitatea reluării exporturilor mărfurilor moldoveneşti pe piaţa rusă. “Noi vom veni la guvernare anul acesta ocupînd funcția de președinte sau peste un an prin alegeri parlamentare anticipate. Noi vom iniţia negocieri trilaterale cu colegii din Rusia şi din UE în cadrul cărora, în comun vom identifica căile de soluţionare a problemei revenirii produselor moldoveneşti pe piaţa FR”, a concluzionat Dodon.

La întrevedere a participat şi Jan Husak, consilier, adjunctul şefului misiunii Republicii Cehe în Republica Moldova.