PSRM

01 aprilie 2015

Deputaţii PSRM au depus trei sesizări la Curtea Constituţională

Astăzi, deputaţii Partidului Socialiştilor, Vasile Bolea şi Grigore Novac, au depus trei sesizări la Curtea Constituţională a Moldovei.

În prima din cele trei sesizări, deputaţii PSRM îi atenţionează pe judecători asupra faptului că unii candidaţi la funcţiile de miniştri în actualul Guvern, în paralel mai erau şi deputaţi ai Parlamentului RM, participînd la procedura de votare pentru cabinetul de miniştri din care urmau să facă parte. Socialiştii solicită părerea Curţii Constituţionale pe marginea acestei situaţii, precum şi dacă există sau nu în ea conflict de interese.

În al doilea rînd, socialiştii au contestat dispoziţia ce ţine de deschiderea secţiilor de votare peste hotarele ţării. Începînd cu anul trecut, cetăţenii Republicii Moldova, care locuiesc şi muncesc în afara ţării şi doresc să participe la alegeri, trebuie să se înregistreze în prealabil pe un site special. Autorităţile ţării luau decizia privitor la numărul secţiilor de votare, ce urmau să le deschidă, în baza numărului de cetăţeni, care s-au înregistrat pentru a participara la votare. Socialiştii consideră această dispoziţie drept încălcare a drepturilor cetăţenilor şi menţionează că participarea la votare este un drept al tuturor, şi nu doar al celor care s-au înregistrat pe site.

De asemenea, socialiştii au contestat punctul „b” al articolului 28 al Legii cu privire la cetăţenia Republicii Moldova, conform căruia Ministerului Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor i-au fost date împuterniciri, care, anterior, aparţineau în exclusivitate Preşedintelui ţării. Este vorba despre faptul că această instituţie este competentă să examineze cererile pe probleme privind obţinerea cetăţeniei sau refuz la aceasta. Socialiltii califică acest lucru drept anticonstituţional, deoarece, în corepundere cu Legea Supremă a ţării noastre, împuternicirile respective le poate avea şi trebuie să le aibă în exclusivitate şeful statului.

Video

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă