PSRM

01 februarie 2022

Deputații PSRM au contestat la CC legalitatea suplinirii ordinii de zi a ședinței extraordinare a Parlamentului din 21 ianuarie curent

Astăzi, deputații socialiști, Vasile Bolea și Grigore Novac au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat magistraților să se expună pe marginea constituționalității includerii în ordinea de zi a ședinței extraordinare a Parlamentului din 21 ianuarie curent a trei subiecte cu titlu de supliment.

Este vorba despre:

  1. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1260/2002 cu privire la avocatură (art.10, 20, 21);
  2. Proiectul de lege privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală;
  3. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.1515/1993, Legea nr.438/2006, etc).

În urma examinării lor în ședința plenară, primul proiect cu privire la avocatură a fost aprobat, devenind lege, iar celelalte două – în lectura întâi.

Potrivit deputaților, includerea unor subiecte suplimentare în ordinea de zi a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului contravine normelor constituționale și a Regulamentului Parlamentului care stipulează că cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face în scris în adresa Biroului permanent şi cuprinde motivul, ordinea de zi propusă şi durata de desfășurare a sesiunii.

Deputații consideră că prin modificarea ordinii de zi a ședinței extraordinare au fost încălcate condițiile regulamentare de care depinde valabilitatea sesiunii extraordinare și solicită să fie declarată drept neconstituțională Legea nr.13 pentru modificarea Legii nr.1260/2002 cu privire la avocatură.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă