PSRM

21 mai 2016

Deputaţii PSRM, Andrei Neguţa şi Radu Mudreac au participat la lucrările Adunării Interparlamentare a statelor-membre CSI

Vice-preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor din Parlamentul Moldovei, membrul Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană, Andrei Neguţa, a luat parte la şedinţa comisiei permanente pe probleme politice şi de colaborare internaţională, cît și la şedinţa în plen a Adunării Interparlamentare (AIP) a statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), care au avut loc în perioada 19-20 mai, în oraşul Sankt-Petersburg.

Comisia CSI a examinat circa 20 de chestiuni, printre care: alegerea conducerii comisiei; cu privire la calitatea de preşedinte a Republicii Kîrgîztan în AIP a CSI în anul 2016; cu privire la bilanţul şedinţei Consiliului miniştrilor de externe ai CSI, din luna aprilie, curent; cu privire la participarea grupurilor de observatori din partea AIP a CSI în monitorizarea alegerilor din Republica Armenia, Republica Kazahstan, Republica Tadjikistan, alte chestiuni importante ce ţin de activitatea Adunării.

Deputatul-socialist şi-a prezentat propriul punct de vedere în cadrul dezbaterilor pe marginea acţiunilor delegaţiilor parlamentare ale CSI în activitatea organizaţiilor internaţionale; participării AIP la pregătirea rezoluţiei despre rolul parlamentelor în prevenirea imixtiunilor din exterior în afacerile interne ale statelor suverane; despre proiectul declaraţiei Consiliului AIP privind inadmisibilitatea justificării nazismului şi a profanării memoriei militarilor din coaliţia antihitleristă.

La 20 mai, Andrei Neguţa, împreună cu deputatul fracţiunii PSRM, Radu Mudreac, au participat la lucrările celei de-a 44 şedinţă în plen a AIP a CSI.

În cadrul şedinţei, deputatul Neguţa a avut întrevederi cu preşedintele Comitetului Executiv, secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev; cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt; cu preşedintele Comitetului Consiliului Federaţiei al Rusiei pentru afaceri externe, Konstantin Kosaciov; cu preşedintele Comitetului Megilisului Parlamentului Kazahstanului pentru afaceri externe, Maulen Aşimbaev; cu preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru CSI, Leonid Sluţki; cu consilierul preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Mihail Krotov.

Discuțiile s-au axat în special pe situaţia din ţările CSI şi posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor interparlamentare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă