PSRM

20 iulie 2023

Deputații BCS indică asupra lipsei consensului în luarea deciziilor și ignorarea opoziției în Parlament

Astăzi, deputații BCS Grigore Novac și Adrian Albu au susținut o conferință de presă unde au explicat că opoziția lansează zeci de proiecte sociale și economice, menite să îmbunătățească nivelul de trai al populației, dar sunt ignorate complet de majoritatea PAS. În schimb PAS promovează proiecte populiste și ideologice care nu au nimic cu realitatea și grija față de cetățenii acestei țări, îndeplinind directivele care li se dau de altcineva.

Adrian Albu a menționat că BCS a atenționat de nenumărate ori lipsa unui consens pe luarea deciziilor în adoptarea proiectelor de legi. ”În istoria acestei sesiuni opoziția a reușit să promoveze un singur proiect legislativ al regretatei doamnei Bondarenco cu privire la bazinele acvatice. Încercăm să le explicăm deputaților PAS că ei nu dețin adevărul în ultima instanță și orice idee trebuie dezbătută și de ajuns la consens”, a remarcat deputatul, adăugând că instituțiile care monitorizează acest proces vin cu nenumărate rapoarte care indică că procesul legislativ este netransparent și demonstrează o lipsă de maturitate a clasei politice.

În acest sens, Adrian Albu a amintit că opoziția insistă pe includerea în Codul Parlamentar, care se dezbate în Parlament, a unei clauze cu referire la Comisarul de etică, care va fi responsabil de monitorizarea comportamentului deputaților în ședințele plenare și penalizarea acestora pentru încălcarea Regulamentului Parlamentului, etichetarea neargumentată cu caracter denigrator, care se practică de actuala guvernare.

”Sperăm că oamenii înțeleg că opoziția are cuvântul și rolul său, luptă pentru interesul cetățenilor și indică asupra greșelilor guvernării”, a remarcat deputatul.

Grigore Novac a subliniat că într-un stat democratic Parlamentul este o platformă de dezbateri a ideilor, a proiectelor, astfel încât calitatea vieții cetățenilor să fie mai bună. Deputatul ș-a exprimat regretul că proiectele opoziției la care se muncește foarte mult împreună cu experți și reprezentanți ai societății civile – se prăfuiesc pe rafturi, deoarece nu se examinează nici în comisii nici în ședințele plenare.

Totodată, Grigore Novac a menționat că opoziția va rămâne vocală și va bate alarma de fiecare dată când vor fi comise fărădelegi.

Deputatul PSRM s-a adresat mass-media să reflecte dezmățul și mizeria din această țară. De asemenea, a fost adresat un apel către partenerii externi să fie precauți pe cine susțin, căci nu demult, sub drapele europene a fost furat miliardul, concesionat aeroportul și multe altele.

”Într-un stat democratic trebuie să existe o balanță. Puterea absolută, concentrată în mâinile Pas-ului este doar un fenomen distructiv pentru viitorul acestei țări!”, a concluzionat Grigore Novac.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă