PSRM

12 martie 2021

Deputații au votat o Declarația cu privire la armistițiu politic în fața crizei umanitare cauzată de pandemie

Deputații au votat, astăzi, Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la armistițiu politic în fața crizei umanitare cauzată de pandemie în Republica Moldova. Hotărârea a fost înaintată de președintele Grupului parlamentar ”PRO MOLDOVA”, Andrian Candu.

În Declarație se arată că Republica Moldova bate zilnic propriile recorduri la numărul de teste pozitive la COVID-19. Țara a pierdut peste 4 mii de oameni în acest an de pandemie.

”Conștientizând gravitatea situației, Parlamentul Republicii Moldova se angajează să acționeze, dincolo de poziții politice și promisiuni electorale, pentru a păstra societatea unită, solidară și pregătită să acționeze consolidat și în consens pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm”, se subliniază în Declarație.

Potrivit documentului, deputații au stabilit următoarele priorități: imunizarea a 70% din populația țării în următoarele 12 luni; deblocarea asistenței externe; măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și păstrarea locurilor de muncă; măsuri pentru susținerea grupurilor defavorizate și a pensionarilor; creșterea capacităților sistemul medical și de educație; reluarea reformelor pe domeniile vitale cum este justiția, economia, administrația publică.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă