PSRM

06 iulie 2022

Deputat PSRM la sesiunea AP OSCE: Cursul spre reforma justiției a condus la faptul că după anul 2019, în țara noastră au apărut din nou deținuți politici

Deputatul PSRM, Vasile Bolea, a prezentat situația din Republica Moldova în cadrul unor discuții la ședința plenară a celei de-a 29-a sesiuni a AP OSCE

Vasile Bolea a menționat faptul că acum un an, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora PAS, formațiunea care a câștigat alegerile, a anunțat un curs spre reforme profunde, dintre care cea mai importantă este reforma justiției.

Cu părere de rău, cursul spre reforma justiției a condus la faptul că după anul 2019, în țara noastră au apărut din nou deținuți politici. Dosare de rezonanță cu un subtext politic pot fi numite cauzele de înlăturare a procurorului general Alexandr Stoianoglo, cauza împotriva celui de-al cincilea Președinte al Republicii Moldova, domnul Dodon, a soției și altor membri ai familiei sale”, a remarcat deputatul moldovean. Acesta a precizat că dosarul lui Stoianoglo este examinat acum în mod prioritar la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Vasile Bolea a atras atenția asupra situației de criză social-economică din țara noastră: „Creșterea fără precedent a prețurilor la produsele alimentare, serviciile locativ-comunale, mărfurile industriale duc la sărăcirea populației și la nemulțumiri sociale.

Deputatul a mai spus că „încălcările sistematice ale drepturilor omului, minorităților etnice, tentativa de lichidare a Universității bulgare din Taraclia și a altor instituții de învățământ ar trebui să devină obiectul unei atenții sporite din partea Înaltului Comisar OSCE pentru drepturile omului, precum și a Înaltului Comisar OSCE pentru drepturile minorităților etnice”.

Referindu-se la situația din Ucraina, socialistul a remarcat faptul că „din primele zile ale conflictului, Republica Moldova a depus toate eforturile pentru a acorda ajutor și azil refugiaților. Până în prezent, Republica Moldova a primit peste 400 mii de refugiați, iar peste 80 mii de refugiați se află acum pe teritoriul țării noastre.

Vasile Bolea a atras atenția și asupra faptului că în ceea ce ține de problemele de securitate, autoritățile noastre încearcă să se înarmeze în loc să consolideze statutul de neutralitate al Republicii Moldova la nivel diplomatic.

„Cu părere de rău, din momentul proclamării la nivel constituțional a principiului de neutralitate, Republica Moldova nu a depus nici până astăzi eforturi suficiente pentru recunoașterea statutului de neutralitate de către organizațiile internaționale, cum ar fi ONU, OSCE și altele, precum și în mod bilateral cu țările vecine și cu partenerii țării noastre”.

În încheiere, deputatul PSRM a subliniat faptul că Republica Moldova este o țară pașnică: „Nu intenționăm să luptăm cu nimeni. De asemenea, nu dorim ca țara noastră să fie folosită în calitate de poligon în care statele mari își măsoară puterea”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă