30 decembrie 2020
Declarația PSRM privind situația politică din țară
Situația social-economică și politică din țară, creată după alegerile prezidențiale, generează un grad înalt de nesiguranță. Declarațiile președintelui ales, ale susținătorilor ei interni și externi, demonstrează plenar pericolul limitării independenței și suveranității Republicii Moldova, dar și încercările de impune în țara noastră a unui regim de administrare din exterior.
Afirmațiile inadecvate ale Maiei Sandu în adresa Transnistriei nu contribuie la continuarea și fortificarea dialogului, început de administrația prezidențială precedentă. Relațiile bilaterale cu partenerul strategic al țării noastre, Federația Rusă, la fel sunt într-o mare incertitudine după unele declarații de presă ale noului președinte.
Un șir de politicieni străini, diplomați, ambasadori acreditați la Chișinău și-au permis să facă declarații, care nu sunt compatibile cu statutul lor diplomatic. Critica deciziilor, adoptate de către Parlamentul țării, ales în mod democratic, reprezintă o ingerință directă în treburile interne ale Republicii Moldova și nu au precedente similare în alte state.
Absolut cinic sună critica legii adoptate de Parlament prin care se anulează punerea pe spatele cetățenilor a plății pentru furtul miliardului. Poporul nu trebuie să întoarcă din buzunarul său banii, furați de hoți și escroci.
Activitatea Curții Constituționale este obiect al unei atenții sporite, atît din partea clasei politice, cît și a întregii societăți. Suspendarea sau anularea unor legi, adoptate de către majoritatea deputaților din Parlamentul legitim, poate deveni un precedent periculos, care ar confirma necesitatea deciziei politice de reformare a Curții Constituționale, inițiativă care trebuie să vină de la societatea civilă, clasa politică dar și din partea cetățenilor simpli.
Presiunea politică asupra Procuraturii generale anume în momentul cînd investigațiile pe dosarul „furtului miliardului”, supranumit și „furtul secolului”, sunt aproape de final pune la îndoială sinceritatea celor care inițiază o nouă reformă a justiției. În special, este îndoielnic faptul că acești „reformatori” ar acționa în interesul tuturor cetățenilor, dar nu al unor forțe politice și al grupurilor de influență din spatele acestora, care acționează fie în interiorul țării, fie peste hotare.
Realizînd o analiză minuțioasă a ultimilor ani de la ultimul congres, Partidul Socialiștilor a tras următoarele concluzii:
- Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va continua lupta pentru statalitatea și suveranitatea Republicii Moldova, pentru dreptatea socială, pentru o politică externă independentă, care să corespundă intereselor țării, va pleda pentru valorile tradiționale ale poporului nostru.
- PSRM – partidul care pledează pentru o independență și suveranitate reală a țării. Noi suntem patrioții Moldovei și spunem NU implicării străine în treburile interne ale Moldovei! Doar poporul Moldovei trebuie să decidă cum trebuie să fie propria țară.
- PSRM – partidul statalității moldovenești și al identității naționale. Noi avem istoria noastră, a moldovenilor. Noi avem limba noastră moldovenească. Primele texte scrise în limba moldovenească sunt datate cu secolul 13. Și noi nu vom renunța nici la istorie, nici la limbă, nici la drapelul Țării Moldovenești. Renunțarea la limba moldovenească ar însemna trădarea buneilor și străbunilor noștri.
- PSRM – partidul păcii civice și interetnice. În țară trăiesc reprezentanți ai zeci de etnii. Scopul nostru – formarea națiunii civice. Mai întîi de toate, noi suntem cetățeni ai Republicii Moldova. Puterea poporului nostru este în diversitatea sa. Un factor unificator este limba rusă și aceasta își va păstra statutul de limbă de comunicare interetnică.
- PSRM – partidul unității Moldovei. Noi pledăm pentru reîntregirea Moldovei și reglementarea problemei transnistrene în baza valorilor comune, care sunt împărtășite de majoritatea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
- PSRM – partidul dreptății sociale. Orice guvernare trebuie să păstreze obligațiunile sociale față de cetățenii săi, indiferent de condițiile, pe care le pun organizațiile financiar-creditare internaționale. Este imoral cînd poporul este obligat să plătească pentru banii furați de altcineva.
- PSRM – partidul economiei eficiente, orientate spre dezvoltarea producerii locale, susținerea producătorilor autohtoni și a fermierilor, promovarea producției moldovenești atît pe plan local, cît și pe piețele externe, modernizarea sferei serviciilor cu utilizarea tehnologiilor avansate. Un nivel înalt de viață și întoarcerea conaționalilor noștri acasă nu sunt posibile fără renașterea sectorului real al economiei.
- PSRM – partidul intereselor naționale în politica externă. Anume interesele noastre naționale ne dictează necesitatea dezvoltării unor relații normale atît cu Vestul, cît și cu Estul.
- PSRM – partidul valorilor tradiționale. Familia – uniunea între bărbat și femeie – este prioritatea noastră. Noi suntem împotriva distrugerii conceptelor tradiționale despre familie și valori. Noi suntem împotriva faptului ca, în loc de tată și mamă să figureze „părinte 1” și „părinte 2”. Noi suntem împotrivă ca în școli copiii noștri să fie învățați despre existența „a șase ori mai multe genuri”, despre faptul că „omul singur își poate alege sexul”.
Indiferent unde ne-am aflat – în opoziție ori în coalițiile de guvernare, în activitatea sa Partidul Socialiștilor a ținut cont exclusiv de interesele societății, pentru a păstra pacea și stabilitatea în țară. Noi am depus efort să facem față provocărilor complicate, cu care s-a confruntat Moldova, inclusiv pandemia și seceta, totodată, am sprijinit dezvoltarea social-economică a țării.
Anul care se încheie a fortificat poziția că actualul Parlament trebuie dizolvat. Partidul Socialiștilor pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, care să scape organul legislativ suprem de elementele epocii oligarhice.
În ajunul unui nou an politic tensionat, cînd vor fi alegeri parlamentare anticipate, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova se pronunță pentru formarea unui front larg comun al susținătorilor statalității, independenței și neutralității țării. Noi chemăm toate forțele politice autentice din Moldova să participe la formarea acestei coaliții.
Noi suntem convinși: soarta Moldovei trebuie să o decidă doar poporul ei!