PSRM

01 decembrie 2023

Declarația PSRM

ПСРМ

Alegerile au demonstrat, că regimul de la guvernare PAS și Maia Sandu au suferit o înfrângere devastatoare. Având toată puterea în stat, controlul asupra tuturor surselor mass-media, susținere din partea partenerilor de dezvoltare, a ambasadorilor și finanțare externă record – nu au reușit să convingă cetățenii țării că sunt cei mai buni.

Comparativ cu alegerile prezidențiale și parlamentare din 2020 și 2021, PAS și Maia Sandu au pierdut în aceste alegeri peste 200 de mii de voturi ale cetățenilor din Moldova. Anul 2024 va fi foarte dificil pentru Maia Sandu și PAS.

Cetățenii s-au deșteptat, nu mai au frică, nu s-au lăsat șantajați sau presați. Am demonstrat că avem o poziție. Cele 25-28% din voturile politice obținute de PAS demonstrează, că peste 70 la sută din populație sunt împotriva regimului dictatorial al Maiei Sandu.

Mulțumim tuturor cetățenilor, care ne-au acordat încredere și au susținut candidații PSRM la alegerile locale generale. Mulțumim fiecărui susținător, candidat și activist de partid, care au muncit cu devotament în timpul alegerilor.

Remarcăm cu satisfacție, că eforturile comune ale echipei noastre și obiectivele stabilite au fost apreciate de alegători – în urma alegerilor, socialiștii vor conduce 144 de primării în întreaga țară, iar alți 24 de primari independenți au fost aleși cu sprijinul socialiștilor. Reprezentanții PSRM au devenit primari în 16 orașe, printre care se numără Anenii Noi, Criuleni, Soroca, Dondușeni, Ocnița, Briceni, Vulcănești, Basarabeasca, Șoldănești, Florești, Lipcani, Costești, Cupcini, Tvardița, Vadul-lui-Vodă, Coșnița, 10 dintre acestea fiind centre raionale.

PSRM a demonstrat că reprezintă principala alternativă guvernării actuale.

Apreciem încrederea acordată de către alegători. Suntem hotărâți să ne îndeplinim angajamentele și să lucrăm în interesul cetățenilor pentru prosperitatea localităților din țara noastră.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă