26 octombrie 2017
DECLARAȚIA Partidului Socialiștilor din Republica Moldova privind circul organizat de PD, PL, PAS, DA și alții
În ultimele zile, opinia publică din Republica Moldova asistă la un spectacol de prost gust jucat de actuala guvernare și de Partidul Liberal în scopul protejării Primarului capitalei Dorin Chirtoacă în preajma referendumului de demitere a sa, din 19 noiembrie 2017.
Esența acestui spectacol constă în neadmiterea lui Dorin Chirtoacă să participe în campania de promovare a referendumului din 19 noiembrie.
Prin această acțiune sunt urmărite două scopuri:
1) victimizarea lui Dorin Chirtoacă în speranța că chișinăuienilor le va fi din nou milă de el și se vor solidariza cu el;
2) protejarea lui Dorin Chirtoacă de dezbaterile în cadrul campaniei pentru referendum, care ar fi scos în evidență în mod repetat incompetența sa și faptul că, în 10 ani, practic a distrus Chișinăul.
Acest spectacol se înscrie în logica acțiunilor puterii și ale partidelor pro-europene care boicotează referendumul și fac tot posibilul pentru păstrarea în funcție a celui mai incompetent și corupt primar din toți cei care au condus capitala până acum.
Amintim și de această dată că, cu suportul așa-ziselor partide pro-europene, Dorin Chirtoacă a câștigat prin fraudă ultimele sale două mandate.
Facem apel și pe această cale la locuitorii capitalei să nu se lase induși în eroare de acest joc cinic al liberalilor, Partidului Democrat, PASul Maiei Sandu, Da-ul lui Andrei Nastase și altor partide pretins pro-europene, scopul cărora este conservarea stării de incertitudine și haos în capitală.
Chișinăul merită o viață mai bună și bazele ei vor fi puse odată cu demiterea, pe 19 noiembrie, a lui Dorin Chirtoacă, primarul care a distrus capitala!