PSRM

11 martie 2021

Deciziile Executivului Politic al PSRM

11 martie 2021 – Executivul politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova s-a convocat, astăzi, în ședință pentru a discuta situația politică din țară și a lua decizii pentru depășirea crizei instituționale.

Principala îngrijorare exprimată a fost legată de creșterea alarmantă a numărului de persoane infectate cu COVID, dar și creșterea numărului de decese, în condițiile în care unele partide, dar și conducători de instituții, se preocupă de acțiuni populiste și interese electorale, în loc să se preocupe de sănătatea populației.

PSRM consideră că în acest moment pe agenda conducătorilor statului și a partidelor politice trebuie să existe un singur punct prioritar, gestionarea crizei pandemice. Dezbaterile politice trebuie lăsate deoparte, iar clasa politică trebuie să dialogheze și să găsească de urgență soluții pentru a da un guvern funcțional, care să poată sprijini în mod real sistemul sanitar și populația.

PSRM dezaprobă refuzul la dialog al Președinției și condamnă comportamentul populist din această perioadă, orientat spre acțiuni care nu au nici o legătură cu agenda populației, dar sunt orientate spre acoperirea lipsei de viziune și soluții pentru scoaterea țării din criză.

Este o dovadă de maxim cinism să discuți acum despre alegeri sau diferite interese politice înguste de partid, când cetățenii duc o luptă disperată pentru a-și proteja sănătatea și a-și salva viețile. Acesta este mesajul pe care îl primim zi de zi din teritoriu, oamenii ne cer să facem acțiuni care să-i ajute să treacă cu bine de această criză pandemică, accentuată de criza politică, să purtam dialog și negocieri indiferent de viziunile politice diferite pe care le avem, pentru că reușita luptei cu acest virus nu ține de orientări politice sau geopolitice, dar de unitatea noastră, de maturitatea clasei politice și de deschiderea spre un dialog constructiv.

Aceste mesaje venite din teritoriu ne fac să fim în continuare insistenți în a cere Președinției și partidelor politice din Parlament să dialogheze, să lase la o parte orice fel de ambiții sau interese politice și să se unească în jurul acestui obiectiv comun, de a asigura un guvern care să poată proteja eficient pe cetățeni.

Executivul Politic al PSRM a decis astăzi să dea mandat deplin fracțiunii parlamentare a partidului pentru a trece la acțiuni care să ajute la depășirea crizei sanitare pe care o traversăm. În acest sens vom prezenta câteva dintre acțiunile care urmează a fi întreprinse:

  1. Într-un stat parlamentar rolul Parlamentului în depășirea blocajelor și gestionarea situațiilor de criza trebuie să fie decisiv. Salutăm inițiativele recente ale Președintelui Parlamentului și ale Biroului Permanent al Legislativului prin care s-a purces la deblocarea situației privind procurarea vaccinelor și la eficientizarea conlucrării cu guvernul interimar. Deputații socialiști vor intensifica zilele următoare comunicarea cu fracțiunile din Parlament pentru a găsi o soluție politică eficientă care să asigure o bună gestionare a crizei pandemice. Deja s-au făcut progrese considerabile în dialogul avut până acum cu partidele și avem certitudinea că se poate găsi compromisul politic necesar pentru a sprijini instalarea unui guvern funcțional, care să scoată țara din această criză.
  2. PSRM rămâne ferm pe poziția de a susține un guvern în frunte cu dna Mariana Durleșteanu, candidatul propus de majoritatea politică formată la nivelul Parlamentului pe 11 februarie și va iniția noi acțiuni zilele următoare pentru a asigura desemnarea candidatului la funcția de prim ministru. PSRM este gata să discute și alte soluții propuse de celelalte fracțiuni parlamentare, dar și să participe la un dialog constructiv cu președintele țării.
  3. Pentru a evita escaladarea situației politice și a blocajului instituțional, PSRM va iniția mai multe acțiuni juridice care să depășească blocajul din partea președintelui țării, să readucă procesele politice în câmpul Constituțional și să determine instituția prezidențială să respecte hotărârile Curții Constituționale. Printre aceste acțiuni vor fi inițierea unor proceduri prevăzute de Constituția țării, adresări la Curtea Constituțională, Consiliul Europei, Comisia de la Veneția.
  4. PSRM a reiterat și în cadrul discuțiilor de astăzi, din forul executiv, că rămâne ferm pe poziția că acest Parlament trebuie dizolvat și organizate alegeri legislative anticipate. Însă acest lucru va fi posibil doar după stabilizarea situației epidemiologice, asigurarea cu vaccin anti-COVID a populației, pentru a evita riscurile de provocare a unor noi valuri de îmbolnăvire masivă a populației, provocate de întâlnirile electorale și prezența la secțiile de votare. De asemenea, pentru declanșarea alegerilor anticipate se impune respectarea procedurilor constituționale, or, acțiunile anticonstituționale ale președintelui Maia Sandu au compromis procesul politic care ar fi dus la anticipate.

Acestea sunt doar câteva acțiuni imediate, urmează ca în funcție de evoluția situației să se treacă și la alte măsuri pentru scoaterea țării din haosul și criza în care se află.

PSRM va da dovadă în continuare de un comportament constructiv, nu suntem preocupați de polemici sau lupte politice, singurul lucru care ne preocupă acum este să contribuim împreună cu celelalte partide la buna gestionare a acestei crize pandemice și la protejarea sănătății populației. Imediat ce situația pandemică este stabilizată, iar cetățenii se află în siguranță, suntem gata pentru un nou dialog care să ducă la stabilirea datei și a modului în care se organizează alegerile anticipate.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă