Cu privire la suveranitate și glocalizare în stabilirea unor relații economice echilibrate

(Alocuțiunea Președintelui Republicii Moldova, Igor DODON,

la Forumul Economic Internațional din Sankt Petersburg (2 iunie 2017))

STIMAȚI PARTICIPANȚI LA FORUM,

DOAMNELOR ȘI DOMNILOR,

Sînt bucuros să-i salut pe toți participanții la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, urîndu-le activitate fructuoasă și mult succes.

De mai mulți ani, Forumul de la Sankt Petersburg servește drept platformă  pentru discutarea problemelor strategice ale dezvoltării economiei mondiale, precum și a economiilor unor regiuni și țări aparte.

Luînd cunoștință de Agenda actualului forum, am ajuns la concluzia că acesta nu reprezintă doar o continuitate a tradiției încetățenite de a dezbate probleme strategice de dezvoltare, ci ne oferă și oportunitatea de a arunca o privire în mod consistent și profesionist în viitorul economic.  Și nu doar să privim pur și simplu, ci, prin prisma viitorului, să soluționăm problemele de moment, să trasăm cu responsabilitate traiectoriile avansării și dezvoltării diferitelor segmente ale economiei. În condițiile unor schimbări rapide ale situației, inclusiv ale celei economice, un asemenea mod de abordare este, în opinia mea, cel mai corect și productiv.

Am convingerea că această cale urmează să fie aleasă nu numai pentru a optimiza și a dezvolta diferite piețe – piețe de mărfuri, financiare, inovaționale, piețe ale muncii etc. Aceasta trebuie aplicată în mod obligatoriu pentru stabilirea relațiilor economice între țările și marile entități economice regionale  din diferite state. În caz contrar relațiile economice internaționale se vor confrunta în permanență cu riscurile creșterii tensiunii între țări și se vor solda cu importante pierderi economice, situație atestată în momentul de față. Nu orice țară poate face față acum acestor riscuri și nici orice țară le va putea ține piept în viitor.

Spun acest lucru în cunoștință de cauză, deoarece Republica Moldova s-a confruntat anume cu o asemenea situație. Din punct de vedere geografic și economic, Moldova se află între două dintre cele mai mari entități regionale – Uniunea Europeană și Uniunea Economică Eurasiatică. Sîntem o țară mică cu o populație de 3,5 milioane de oameni și cu o mică economie deschisă – cu un produs intern brut anual de circa 7 miliarde de dolari. Dată fiind pasiunea atotcuprinzătoare pentru doctrinele economice globaliste distrugătoare, nucleul structural al economiei moldovenești s-a redus pînă la limitele sectorului agroindustrial, fapt care, deși asigură o anumită securitate alimentară, limitează, totodată, considerabil oportunitățile de dezvoltare. Cu asemenea parametri social-economici inițiali, Republica Moldova a semnat, în 2014, Acordul de Asociere și de creare a Zonei de liber schimb cu țările Uniunii Europene. În același timp, țara noastră întreținea legături comercial-economice, tradițional strînse, cu țările CSI, fiind membră a Zonei de comerț liber cu țările Comunității.

Și s-a întîmplat un lucru, despre care mai mulți experți au ținut să avertizeze.

La semnarea Acordului de asociere cu țările UE, atît Guvernul Moldovei, cît și conducerea Uniunii Europene nu au ținut seama de interesele Federației Ruse, partenerului nostru tradițional din Est, ceea ce a produs un impact negativ asupra relațiilor bilaterale comerciale clădite de mai multe decenii la rînd.

Apropo, am ținut să previn în repetate rînduri Guvernul de la Chișinău asupra faptului că el semnează un acord aservitor, dar nu am realizat nicio înțelegere în această problemă. Mai tîrziu însă s-a confirmat că semnarea documentului s-a soldat cu grave probleme economice. Vorba ceea: „Totul mergea strună, numai că de la o vreme arcușul a început a scîrțîi”.

Colac peste pupăză, s-au tensionat la maximum și relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă. Tensiunea s-a transformat într-un război al sancțiunilor economice. Din cauza ciocnirilor de interese și a divergențelor dintre marii actori, Moldova a suferit pierderi considerabile la exporturi. În fapt, ea nu a avut nimic de cîștigat în comerțul cu Uniunea Europeană. În același timp, din pricina restricțiilor comerciale impuse de Federația Rusă, țara noastră a pierdut, în perioada 2014-2016, aproape două treimi din exporturile sale pe piața rusă.

Am convingerea că așa ceva sau ceva asemănător nu ar trebui să se întîmple. Această situație nu se referă numai la Republica Moldova, ci și la alte țări mici, ale căror interese economice, practic, nu sînt luate în considerare de statele sau de entitățile regionale mari în cadrul stabilirii sau elucidării relațiilor dintre ele.

Am fost serviți cu iluzii, dar acestea s-au spulberat, pe cînd faptele au rămas. Șirul problemelor economice nu s-a diminuat, ci s-a înmulțit.

Recenta experiență amară a Republicii Moldova ne determină să reconsiderăm o concepție, care de mai multă vreme trena pe marginea evoluțiilor economice mondiale și care se cere resuscitată. Am în vedere principiul sau strategia economiei suverane.

Îmi permit să trag concluzia, bazîndu-mă pe experiența obținută de țara mea și de alte țări din spațiul postsovietic, că integrarea țărilor noastre în economia mondială și în diferite alianțe nu trebuie să se transforme într-un proces de submersiune  în oceanul relațiilor comerciale și al investițiilor de capital. Trebuie să evaluăm la rece eventualele riscuri legate de această integrare, precum și să examinăm în mod efectiv consecințele reale ale liberalizării economice totale în țările noastre.

Nu voi intra în detalii și în statistici concrete, căci multora dintre noi le este deja clar că tranziția de proporții la internaționalizarea capitalului și a comerțului a avut un impact nefast asupra unor importante branșe ale economiei țărilor noastre.

În unele cazuri, am în vedere cel al Republicii Moldova, ar fi oportună utilizarea termenului „economia colonială”, or, anume astfel poate fi apreciată povara asumată de țara noastră după semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Noi am pierdut parțial controlul asupra propriei politici comerciale și contrar intereselor naționale ale țării am devenit ostatici ai unor decizii străine. Stagnarea Moldovei în ce privește exporturile și dezvoltarea economică din ultimii ani este o dovadă în plus.

Potrivit, însă, principiului economiei suverane, care mi-e mai aproape de suflet, ramurile strategice trebuie să fie plasate în proprietatea colectivă și de stat, autoritățile fiind obligate să aplice măsuri protecționiste de susținere a propriei industrii naționale, să pună accentul anume pe proiectele de infrastructură. Principiul în chestiune a fost unul de succes în țările care au reușit să se modernizeze rapid  și să devină actori cu actele în regulă la nivel economic regional. Mă refer, de exemplu, la „tigrii asiatici”.

De asemenea, este clar că o economie suverană nu poate fi asigurată decît în cadrul unei anume democrații  suverane, al unui sistem politic care este cel mai bine adaptat la mentalitatea unui popor aparte. Tema aceasta face însă subiectul altor discuții politice și geopolitice și cred că ea va fi solicitată în anii proximi.

Referindu-mă la principiul economiei suverane, nu pot să nu menționez încă o chestiune foarte importantă. În condițiile unei globalizări devorante, al cărei efect auxiliar este ștergerea diferențelor culturale și istorico-mentale dintre țări și regiuni, se manifestă tot mai clar replica procesului de glocalizare, care se exprimă în intensificarea particularităților locale ale popoarelor, țărilor și sistemelor sociale, precum și în accentuarea intereselor naționale și regionale.

Trebuie să înțelegem că cursul prea cosmopolit și în politică, și în economie poate să reducă, în anumite condiții, potențialul de dezvoltare al unor țări aparte. Demult încă Confucius zicea că „atunci cînd căile sînt diferite, e imposibil să faci planuri împreună”. Or, fiecare țară sau regiune își are propria cale istorică și în trecut, și în viitor, așa că ele nu pot fi aduse la un singur numitor.

Aceasta nicidecum nu este o chemare la înstrăinarea economică și la ermeticitate, ci doar o dorință de a vedea niște relații mai echilibrate atît între țări, cît și între diferite structuri regionale și continentale. Este un apel la bunul simț, care ne trimite la istorie și ne reamintește că neglijarea intereselor suverane ale altor țări conduce la neîncredere și discordie între ele. Anume în această situație apare ermeticitatea păguboasă și inutilă cauzată de ingerința excesivă  în treburile politice și economice ale altor state. Din păcate, fenomene de acest gen se fac observate și în timpul de față.

La fel ca principiul suveranității, principiul glocalizării trebuie să marcheze o nouă paradigmă economică pentru asemenea țări ca Republica Moldova. Am certitudinea că, urmînd aceste principii, multe țări vor reuși să obțină mai mult respect  și mai multă dreptate în relațiile economice externe. Și pe viitor va fi posibilă formarea echilibrului lumii pluripolare ca o alternativă echitabilă acelei monopolarități discriminatorii care există în prezent. Apropo, teza pluripolarității poate fi aplicată nu numai la relațiile reciproce globale, ci și la cele regionale.

Firește, noua paradigmă în relațiile economice externe și politice în niciun  caz nu trebuie să influențeze asupra proceselor de modernizare, care au avut un efect benefic într-un șir de țări. Totodată, însă, este important ca aceste procese să cadreze cu logica istoriei specifice și a identității unor țări și regiuni întregi și cu ritmul lor de dezvoltare. Acestea trebuie să se deruleze pe orizontală, dar nu pe verticală.

În ansamblu, însă, consider că pentru stabilitatea întregii economii mondiale și nu numai a economiilor unor state aparte, luînd diferite decizii în domeniul comerțului mutual și al construirii relațiilor economice internaționale, important este să privim în viitor.

În opinia mea, economia viitorului este, în primul rînd, industria creativă, economia digitală, energetica „inteligentă”, comerțul electronic, precum și asemenea  mult promițătoare domenii inovaționale de dezvoltare cum ar fi robotica și biotehnologiile.

Dezvoltarea și asimilarea de către diferite țări a direcțiilor high-tech ar putea încetini puternic drept consecință a lipsei unor mecanisme de interacțiune între diferite țări și asociații economice.

Prin urmare, economia viitorului este și economia interacțiunii eficiente a micilor și marilor asociații economice.

Colaborarea bazată pe relații prietenești deopotrivă cu dezvoltarea unor legături comerciale utile și reciproc avantajoase vor permite nu numai să elimine tensiunile în relațiile economice internaționale, ci și să prevină apariția acestora.

În încheiere ne doresc nouă tuturor să ne îmbogățim reciproc cu noi idei pentru edificarea economiei viitorului, economiei în cadrul căreia abordările locale vor putea să contribuie la soluționarea problemelor globale, iar progresele inovaționale mondiale vor fi un bun al fiecărei țări. Adică frățește, nu boierește.

Acesta și este viitorul în care și politica, și economia vor servi societății și principiilor umanismului, dar nu vreunei clase privilegiate.

Astăzi mulți se ocupă cu rescrierea trecutului, încearcă să expună pe nou faptele istorice din anii trecuți. Eu, însă, propun nouă tuturor să ne apucăm de treburi mai nobile – să transcriem viitorul și să-l proiectăm împreună. Să ne ajute aici și comunicările din cadrul acestui forum economic interesant.

Vă mulțumesc pentru atenție.