PSRM

31 august 2016

Consiliul Republican al PSRM l-a desemnat pe Igor Dodon drept candidat la funcţia de preşedinte al RM

Astăzi, a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PSRM, la care au participat membrii Consiliului Republican, membrii comisiei de cenzori, conducătorii organizaţiilor teritoriale, deputaţii şi consilierii municipali, membrii grupului de iniţiativă pentru susţinerea candidatului PSRM la alegerile prezidenţiale.

În cadrul şedinţei a fost aprobată declaraţia PSRM cu privire la desemnarea lui Igor Dodon, liderul PSRM drept candidat din partea formaţiunii la alegerile prezidenţiale. De asemenea, a fost constituit grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor susținătorilor candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

În legătură cu acest fapt, astăzi, la ora 15.00, socialiştii vor depune la CEC documentele pentru înregistrarea grupului de iniţiativă pentru susţinerea candidatului la funcţia de Preşedinte al RM – Igor Dodon.

Este invitată presa.

FOTO