PSRM

29 ianuarie 2022

Consiliul Republican al PSRM a desemnat componența Comitetului Executiv  – organul colegial de conducere al partidului

Consiliul Republican al PSRM s-a reunit, astăzi, în ședință. Membrii Consiliului Republican au făcut o analiză a situației social-politice din țară și au exprimat îngrijorări profunde în legătură cu numeroasele crize prin care trece Republica Moldova. Sărăcirea rapidă a populației este rezultatul principal al unui an de președinție a Maiei Sandu și a mai bine de jumătate de an de guvernare a actualului regim, care a capturat întreaga putere în stat.

Criza energetică, care a dus la dublarea sau chiar triplarea facturilor consumatorilor finali de gaz natural și creșterea semnificativă a facturilor la agentul termic, precum și scumpirea cărbunilor, lemnelor de foc, reprezintă o lovitură dură aplicată de regimul de la guvernare întregii societăți. Scumpirile zilnice ale benzinei și motorinei s-au transformat într-un adevărat “serial de groază” pentru cetățenii noștri, care privesc cu multă îngrijorare la ziua de mâine. Scumpirea tuturor produselor, inclusiv a celor de primă necesitate, pâinea și lactatele, a înregistrat cote pe care Moldova nu le-a mai văzut din anii 90 ai secolului trecut.

Vorbitorii au mai subliniat că actuala guvernare iresponsabilă a scăpat de sub control și criza pandemică, fiind înregistrat cel mai înalt val de infectări în ultimii doi ani. Actuala guvernare a demonstrat întregii țări că este capabilă să “conducă eficient” doar pe Facebook, iar în realitate este cea mai dezastruoasă conducere pe care a avut-o Republica Moldova de la independență.

Tot astăzi, în conformitate cu hotărârea Congresului al XVII-lea al formațiunii, Consiliul Republican a ales componența Comitetului Executiv. În conformitate cu noul statut, Comitetul Executiv este organul colegial de conducere al partidului pentru un mandat de 4 ani. Astfel, din componența noului organ de conducere al PSRM fac parte: Vlad Batrîncea, Olga Cebotari, Grigore Novac, Adela Răileanu, Maxim Lebedinschi.

La rândul său, Comitetul Executiv l-a ales pe Vlad Batrîncea în calitate de Secretar Executiv al PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă