PSRM

27 decembrie 2017

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor a făcut bilanţul anului 2017

Anul 2017 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria PSRM. A fost primul an al liderului PSRM, Igor Dodon, în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Asupra Președintelui ales de popor și asupra Partidului Socialiştilor, a fost exercitată o presiune fără precedent din partea regimului de la guvernare și a forțelor externe.

În dorința de a submina poziția președintelui, guvernul și majoritatea de la guvernare a încercat să rupă relațiile cu principalul partener strategic – Federația Rusă. Printre aceste acțiuni – expulzarea diplomaților ruși, numeroase deportări ale jurnaliștilor ruși, vicepremierul Guvernului Rusiei, Dmitri Rogozin, declarat persona non-grata, adoptarea legii antidemocratice „privind lupta cu propaganda rusă“ , și în cele din urmă – rechemarea pe o perioadă nedeterminată a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguţă.

În aceste condiții de presiune continuă, de discreditare în masă în mass-media guvernamentală și de pseudo-opoziție, Partidul Socialiștilor a avut în faţă două sarcini majore: menținerea unității în rîndul membrilor de partid și a ratingului ridicat al PSRM. Partidul a reușit cu succes să facă față acestor sarcini. Potrivit tuturor sondajelor de opinie, Partidul Socialiştilor se află pe primul loc în ratingurile de partid, depășind cu mult toate celelalte formațiuni politice moldovenești.

În timp ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost supus unor atacuri constante, PSRM a fost singurul partid care a acordat susținere și sprijin președintelui. PSRM a votat în Parlament pentru toate inițiativele propuse de Igor Dodon.

Socialiștii în Parlament și în organele locale s-au luptat împotriva inițiativelor Partidului Democrat care vizează deteriorarea relațiilor cu Federația Rusă. Fracțiunea PSRM în Parlament a votat împotriva adoptării “Legii privind lupta cu propaganda rusă”. La inițiativa deputaților și consilierilor PSRM, Adunarea Populară a Găgăuziei și un număr de consilii raionale au adoptat rezoluții care condamnă aprobarea acestei legi.

PSRM și-a demonstrat capacitatea de a mobiliza oamenii pentru acțiuni în masă. La 9 mai, la a 72-a aniversare a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, PSRM a inițiat desfăşurarea marșului „Regimentul nemuritor”, la care au participat zeci de mii de oameni.

În anul 2017, la inițiativa Partidului Socialiştilor, a fost adoptată legea privind trecerea la sistemul electoral mixt. Astfel a fost realizat un obiectiv din programul PSRM „Regiuni puternice – Moldova puternică” și a permis tuturor regiunilor din țară, inclusiv regiunii transnistrene și diasporei din străinătate, să obțină o reprezentare garantată și echitabilă în următorul Parlament. În același timp, sistemul mixt asigură posibilitatea de a vota un anumit sistem de valori pe care partidele politice îl reprezintă.

O altă inițiativă a PSRM a fost referendumul municipal din Chișinău privind demisia primarului general Dorin Chirtoacă. După ce am colectat mai mult de 80 de mii de semnături, am obținut desfăşurarea acestuia. În perioada de pregătire pentru referendum, în condiţiile unui boicot din partea altor forțe politice, PSRM a reușit să mobilizeze peste 110.000 de locuitori ai Chișinăului pentru a participa la plebiscit. Recunoaștem că acest lucru nu a fost suficient pentru ca referendumul să aibă loc. Cu toate acestea, responsabilitatea pentru eșecul referendumului revine acelora care au îndemnat spre boicot.

Fiind un partid care îl susține pe șeful statului, PSRM a sprijinit inițiativa Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon de a desfăşura un referendum privind consolidarea împuternicirilor prezidențiale. Dar, în condițiile în care Curtea Constituțională marionetă a dat un răspuns negativ acestei acțiuni, Partidului Socialiștilor a lansat o inițiativă la nivel naţional de colectare a semnăturilor pentru trecerea la republică prezidențială. La 24 septembrie, zeci de mii de persoane au luat parte la acțiunea națională de susținere a inițiativei președintelui. În octombrie 2017, PSRM a lansat colectarea de semnături pentru trecerea la republică prezidențială. Astăzi, peste 500 de mii de persoane au semnat deja pentru această inițiativă.

Reprezentanții PSRM au participat activ la emisiunile TV de la posturile de televiziune moldoveneşti. Ziarul de partid „Socialiștii” a fost publicat şi distribuit cu regularitate. Au avut loc numeroase întâlniri cu alegătorii și Zile de informare a cetăţenilor.

Pe parcursul anului 2017, reprezentanții PSRM au participat la mai multe evenimente din străinătate: la cea de-a 137-a Adunare a Uniunii Interparlamentare, la şedinţa jubiliară a Adunării Interparlamentare a țărilor CSI, la cea de-a XXIII-a Conferință Internațională „Valori și Interese într-o lume în schimbare: o abordare creștină” şi altele.

Odată cu intrarea în anul 2018, PSRM se declară loial față de cele cinci valori fundamentale:

  1. Statutul și neutralitate a Republicii Moldova.
  2. Echitate socială.
  3. Reglementare transnistreană.
  4. Parteneriatul strategic cu Federația Rusă.
  5. Protecția ortodoxiei și a valorilor familiale.

Pentru anul 2018, PSRM și-a stabilit următoarele sarcini:

  1. Sporirea numărului de cetățeni ai Republicii Moldova care au semnat pentru republica prezidențială pînă la 1 milion de persoane.
  2. Realizarea numirii candidaților la alegerile parlamentare în circumscripții uninominale, desfășurarea procedurii de primaries în organizațiile de partid.
  3. Obiectivul principal al anului 2018 este pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare și victoria în aceste alegeri.

Avem un program clar de acțiuni și o echipă care le poate implementa. Avem încrederea că vom putea îndeplini toate sarcinile stabilite.

Moldova are viitor!

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă