PSRM

25 septembrie 2017

Consilierii au cerut reluarea imediată a activității Centrului de plasament pentru copii ”Vatra”

Consilierul Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău, Eugenia Ceban, a solicitat primăriei capitalei reluarea imediată a activității Centrului de plasament temporar pentru copii ”Vatra” și soluționarea altor probleme ale copiilor din familii social vulnerabile.

La briefingul din 25 septembrie ea a reamintit celor prezenți că prin decizia primarului municipiului Chișinău, Centrul de plasament pentru copii ”Vatra” a fost închis pentru lucrări de renovare. Cu toate acestea lucrările nu au fost făcute.

„Vine frigul, iar copiii care se aflau în acest centru sunt nevoiți să doarmă în stradă. Am propus în mod repetat primăriei să comaseze o serie de subdiviziuni și să înceapă soluționarea problemelor. Nu are sens să menținem un personal atât de mare dacă problemele nu sunt rezolvate de mai mulți ani „, a spus Ceban.

Ea a menționat că Consiliul municipal a alocat 1,9 milioane lei pentru renovarea Centrului de plasament, dar lucrările nu au fost făcute, pentru că banii nu au fost repartizați.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă