PSRM

14 aprilie 2022

Consilier municipal Cahul: Actuala putere acționează împotriva propriilor cetățeni

Actuala putere acționează împotriva propriilor cetățeni și a lăsat Republica Moldova sub control total din exterior, a declarat consilierul municipal din Cahul, Valeriu Secrieru, la protestul de la Cahul.

”Acest lucru mă dezamăgește. Nu vreau ca cetățenii Republicii Moldova să fie priviți ca niște papuași. Vreau ca țara mea să fie puternică și să se dezvolte economic, să fie locuri de muncă și pensii, copiii să fie fericiți, dar să nu cerșească. Cine poate spune câte locuri de muncă au fost deschise în ultimul an, sau câte întreprinderi? Niciunul. În schimb din țară au plecat sute de mii de oameni. Asta vorbește despre competențele guvernării. Aceasta se ocupă doar cu închiderea gurilor, amenințări, înlăturarea din funcții a oamenilor care nu apără interesele americanilor, a guvernării galbene, dar apără interesele oamenilor”, a spus Secrieru.

Protestul este organizat în susținerea președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, arestat de autorități sub învinuirea de acte de corupție. Manifestanții cer eliberarea imediată a acestuia și înfăptuirea unei justiții corecte.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă