21 aprilie 2023
Conducerea PSRM s-a întâlnit cu locuitorii satului Congaz, raionul Comrat
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, și membrii Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari și Maxim Lebedinschi, au efectuat astăzi o vizită de lucru în Găgăuzia. În cadrul vizitei au avut loc mai multe întruniri a conducerii partidului cu locuitorii satului Congaz din raionul Comrat și din alte localități din regiune.
În cadrul întrunirilor a avut loc o discuție sinceră despre problemele cu care se confruntă astăzi găgăuzii. Oamenii au spus că nu pot face față creșterii exagerate a prețurilor, că salariile și pensiile nu ajung pentru cele mai necesare lucruri, că statului a încetat să sprijine oamenii de rând.
Reprezentanții conducerii Partidului Socialiștilor au dat asigurări, că vor depune eforturi pentru implementarea inițiativelor sociale și economice ale PSRM care vizează îmbunătățirea vieții oamenilor.
În special, aceasta se referă la indexarea pensiilor de două ori pe an în funcție de nivelul inflației, crearea unui fond de susținere a populației, compensarea serviciilor comunale.
De asemenea, socialiștii vor insista să fie acordat sprijin producătorilor agricoli, inclusiv subvenționarea cheltuielilor acestora pentru motorina utilizată pentru prelucrarea pământurilor.
La întruniri a participat și candidatul independent la funcția de Bașkan al Găgăuziei, susținut de Partidul Socialiștilor, Grigore Uzun, care a informat participanții la întâlnire despre prevederile programului său electoral.
Grigore Uzun a menționat că va lupta pentru drepturile sociale ale locuitorilor regiunii, pentru relansarea economică a Găgăuziei și crearea condițiilor necesare pentru o muncă decentă și o viață prosperă a oamenilor.