PSRM

26 aprilie 2023

Conducerea PSRM a întreprins o vizită la Comrat

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, alături de Vlad Batrîncea, președintele fracțiunii parlamentare BCS, colegii din Comitetul Executiv al PSRM și din Legislativ, au efectuat o vizită de lucru la Comrat, unde au discutat cu oamenii din regiunea dată.

Locuitorii Comratului au semnalat mai multe probleme cu care ei se confruntă și mizează pe sprijinul autorităților centrale și locale, pentru rezolvarea acestora. Este vorba despre creșterea prețurilor la mărfuri, la îngrășăminte, servicii, tarife, lipsa locurilor de muncă, pensii și indemnizații sociale care nu asigură un nivel de trai decent, etc.

Igor Dodon a relatat că PSRM este o forță care mereu a luptat și va lupta pentru edificarea unui stat dezvoltat economic, cu o mare grijă față de oameni. În acest context, Igor Dodon a subliniat importanța participării fiecărui cetățean din autonomie la alegerile locale și votarea candidatului care împreună cu PSRM va putea implementa inițiativele sociale și economice, atât de necesare și atât de așteptate de locuitorii Găgăuziei.

La întrunire a participat și candidatul independent la funcția de Bașkan al Găgăuziei, susținut de Partidul Socialiștilor, Grigore Uzun, care a adus mai multe detalii vizavi de prevederile programului său electoral.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă