PSRM

04 iunie 2019

Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden

Conducerea Partidului Socialiștilor a avut o întrevedere cu Directorul Biroului pentru Europa de Est al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden. În cadrul întrevederii a fost discutat un spectru larg al relațiilor dintre Republica Moldova și SUA. Separat, s-a remarcat că acțiunile Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova trebuie să vizeze dezvoltarea relațiilor comerciale reciproc avantajoase între țările noastre, extinderea programelor umanitare.

În timpul discuțiilor, părțile au remarcat importanța rolului SUA în implementarea proiectelor de infrastructură pe teritoriul țării noastre. Avînd în vedere că pe teritoriul SUA sunt stabiliți un număr mare de cetățeni moldoveni, precum și mulți compatrioți care călătoresc periodic în SUA, s-a discutat despre posibilitatea majorării numărului de programe umanitare care vor contribui la completarea calitativă a unui astfel de schimb, precum și la extinderea capacităților compatrioților noștri care se află în SUA.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre situația politică internă care s-a creat după alegerile parlamentare. Reprezentanții PSRM au subliniat angajamentul partidului față de poziția exprimată conform rezultatelor Consiliului Republican al partidului cu privire la principiile pe baza cărora socialiștii sunt gata să înceapă negocierile privind formarea organelor de conducere și programul de dezvoltare al țării.

Conducerea PSRM a reiterat despre faptul că alegerile parlamentare anticipate sunt o cale nedorită și despre posibilitatea de a le evita în perioada rămasă pînă va expira termenul prevăzut de Constituție, cînd Parlamentul trebuie dizolvat. Cu toate acestea, în cazul alegerilor anticipate, socialiștii sunt pregătiți să participe.

Decizia despre acțiunile ulterioare ale PSRM va fi luată de Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor, care va fi convocat săptămîna aceasta.

 

 

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă