PSRM

13 iunie 2022

Conducerea PSRM a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova

Astăzi, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, împreună cu Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM, au avut o întrevedere cu E.S. Kent D. Logsdon, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

În cursul dialogului, reprezentanții PSRM au subliniat că pledează pentru un sistem judiciar independent, echidistant și profesionist. În contextul ultimelor evenimente politice din țară și a evoluției cazurilor de rezonanță, membrii PSRM s-au pronunțat împotriva politizării justiției și persecutării oponenților politici prin acte vădite de răfuială politică și obstrucționări. În acest sens, Vlad Batrîncea s-a referit la acuzațiile neîntemeiate, înaintate ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Totodată, a fost menționată oportunitatea atingerii unui consens între forțele de stânga și dreapta pe subiecte din domeniul social-economic, precum și necesitatea consolidării societății în scopul soluționării celor mai stringente probleme ale populației.

De asemenea, în cadrul dialogului, oficialii au abordat agenda parlamentară a opoziției și alte subiecte de actualitate.

Pe finalul întrevederii, părțile s-au angajat să mențină și să promoveze relații dinamice de cooperare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă