PSRM

24 august 2014

Circa 11 mii de persoane au participat la Marşul Memoriei, organizat de socialişti

Cu prilejul aniversării a 70-a a eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă socialiştii au organizat un Marş al Memoriei, la care au participat circa 11 mii persoane din toată ţara.

Ploaia, care, treptat, s-a transformat într-un adevărat torent, nu a împiedicat miile de cetăţeni neindiferenţi ai Moldovei, inclusiv membri şi activişti ai Partidului Socialiştilor, să vină în capitala Moldovei şi să meargă în marş de la Arcul de Triumf, din centrul Chişinăului şi pînă la Complexul Memorial “Eternitate” unde au fost depuse flori în memoria celor căzuţi în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

„Mă închin respectuos în faţa veteranilor noştri. Vreau să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru noi, pentru ţara noastră, pentru copiii noştri. Faptul că un număr atît de mare de oameni au venit să aducă un omagiu memoriei predecesorilor noştri, eroilor noştri, în ciuda ploii puternice, este un moment foarte semnificativ. Memoria despre Marea Victorie nu poate fi ştearsă din inimile şi cugetele oamenilor prin nici un fel de indicaţii sau tentative de a remodela istoria. Oamenii transmit această memorie din generaţie în generaţie. Aşa a fost, este şi va fi mereu”, a menţionat liderul PSRM, Igor Dodon.

„În situaţia actuală complicată, cînd mulţi încearcă să mutileze istoria, acest marş şi tot ce fac socialiştii este un omagiu celor care nu-s alături de noi, şi, totodată, este un lucru necesar pentru cei vii, este necesar pentru educarea unei generaţii, care îşi cunoaşte istoria şi se mîndreşte cu ea”, a specificat Zinaida Greceanîi, deputat în Parlamentul RM.

„Sîntem obligaţi să organizăm asemenea manifestări, să demonstrăm că noi cunoaştem istoria şi cinstim memoria celor care au luptat şi şi-au dat viaţa pentru viitorul nostru luminos, deoarece oamenii care calcă în picioare istoria, care încearcă s-o remodeleze, în realitate nu au viitor”, a spus deputatul socialist Ion Ceban.

Pe lîngă acţiunile de dimineaţă, în seara aceasta, socialiştii vor organiza un concert festiv, care va începe la 18:00, lîngă Academia de Ştiinţe a RM. La concert vor participa vedete ale estradei moldoveneşti şi ruseşti. Oaspeţii special ai concertului sînt cunoscuţii interpreţi ruşi Oleg Gazmanov şi Irakli.

Foto

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă