Video
În cadrul dezbaterilor electorale dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, discuțiile s-au concentrat pe gestionarea fondurilor oferite de partenerii de dezvoltare și distribuirea acestora către proiectele din Republica Moldova. Alexandr Stoianoglo și-a exprimat aprecierea față de sprijinul Uniunii Europene pentru proiectele din infrastructură în localitățile țării, inclusiv în cadrul programului Satul European, dar a subliniat…
În cadrul dezbaterilor electorale pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo i-a adresat Maiei Sandu o întrebare cu privire la sancțiunile internaționale împotriva Rusiei, impuse de Republica Moldova, întrebând dacă acestea reprezintă o obligație pentru o țară candidată la aderarea în UE. Candidatul a subliniat că, în prezent, Republica Moldova, pe de o…
Candidatul poporului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a susținut astăzi un briefing în cadrul căruia a mulțumit din nou alegătorilor pentru participarea la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, subliniind că cetățenii RM au realizat un adevărat miracol. Candidatul a amintit că puterea s-a pregătit din timp pentru propria victorie: „a…
Astăzi, în cadrul unui briefing, candidatul poporului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a prezentat bilanțul campaniei electorale. Stoianoglo a menționat că peste zece candidați la președinție au participat în această campanie electorală. Totuși, unora dintre candidații de la putere nu le-a reușit să-și păstreze calmul și să se abțină de la…
Astăzi, în cadrul unui briefing, candidatul independent la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a prezentat soluții pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării antreprenoriatului. Alexandr Stoianoglo a caracterizat activitatea antreprenorilor din țara noastră drept un act de eroism, având în vedere lipsa resurselor naturale bogate, prețurile ridicate la energie și condițiile dificile de…
Astăzi, în cadul unui briefing, candidatul poporului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a prezentat prevederile Programului său de sprijinire a diasporei și întoarcerii demne a acesteia acasă. Candidatul a atras atenția asupra faptului că, în ultimii trei ani, peste 300 de mii de cetățeni au părăsit țara, iar aproape un milion…
Astăzi, în cadrul unui briefing, candidatul poporului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a prezentat principiile de bază ale reglementării transnistrene, care sunt incluse în programul său electoral. Alexandr Stoianoglo a subliniat că astăzi în întreaga Moldovă viața omului de rând este extrem de grea, dar și mai complicată este pentru locuitorii…
„Avem nevoie de un președinte-statalist”, a declarat președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, în cadrul unei întâlniri cu locuitorii din Drochia, care s-a desfășurat în sprijinul candidatului poporului la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo. Liderul PSRM a subliniat că Maia Sandu este un robot controlat din exterior. „Telecomanda” prin care este controlată se află la Bruxelles,…
În cadrul emisiunii online „În direct cu Igor Dodon”, Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a enumerat cinci priorități ale PSRM. “ 1. Păstrarea statalității Suntem categoric împotriva unirii cu oricine. Suntem împotriva cedării pământurilor noastre. Considerăm că toate partidele care pledează pentru lichidarea Moldovei ar trebui declarate în afara legii. 2. Independența economică și dreptatea…