PSRM

07 octombrie 2021

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor boicotează ședința Parlamentului

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor boicota ședința Parlamentului de astăzi, în semn de protest față de acțiunile dictatoriale ale actualei guvernări. Despre aceasta liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat în cadrul unei conferințe de presă.

„Acest boicot are o conotație politică și se explică prin faptul că în Republica Moldova conducerea actuală nu se ocupă cu problemele țării, ale cetățenilor, dar au început atacurile împotriva celor, care sunt în funcție conform Constituției și care apără legea și care au început activități serioase împotriva corupției. Cei de la guvernare sunt copleșiți de vizitele oficialilor străini, de promisiuni, de granturi și cred că li se permite to ce le vine în cap. Suntem în prag de iarnă, dar nu avem o guvernare care să aibă grijă de cetățeni. Acordul cu Gazprom nu a fost prelungit și cetățenii vor plăti sume enorme de 800 de dolari, prețul la pâine este majorat. Nimeni nimic nu controlează. Guvernarea a început să facă loc pentru viitoarea dictatură. Ne-au făcut de rușine față de toată Europa. Au discreditat organul Procuratura Generală, care reprezintă statul”, a declarat Vladimir Voronin.

Comuniștii și Socialiștii au reiterat că duminica, în data de 10 octombrie, vor ieși la un protest civic, la care sunt invitați toți cetățenii țării.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă