PSRM

18 ianuarie 2024

BCS: sesiunea extraordinară a Parlamentului nu are nicio legătură cu problemele reale ale țării

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit astăzi ședința extraordinară a Parlamentului. Deputații BCS au expus motivele boicotării ședinței în cadrul unui briefing.

Președintele fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Batrîncea, a menționat că sesiunea extraordinară a Parlamentului nu are nicio tangență cu problemele reale din țară, dar este legată de politică.

„De ce a fost convocată această ședință? Pentru a modifica pentru a 20-a oară Legea cu privire la Procuratură, care va permite partidului Maiei Sandu, PAS, să obțină gestionarea Procuraturii Generale, pe care și așa o conduce prin interimat de mai bine de doi ani. Pentru a modifica încă o dată Codul Electoral, care, potrivit legii, nu poate fi schimbat în anul alegerilor prezidențiale, dar o fac pentru a o favoriza pe Maia Sandu în alegeri. Vor fi oferite mai multe atribuții Comisiei Electorale Centrale – PAS vrea să dicteze ce partide pot participa la alegeri și care nu”, a spus deputatul.

Potrivit șefului fracțiunii, toate acestea confirmă încă o dată că Republica Moldova a devenit un stat capturat în care legile nu sunt respectate: „Fac ce vor în justiție, în legislația electorală, în mass-media. Opoziția nu are acces la posturile TV dominate de guvernare. Președintele declară „lupta împotriva corupției”, dar primește „premiu” de 30 de mii de euro, ceea ce este contrar legislației. Într-o țară fără economie, reprezentanții PAS, miniștrii, judecătorii Curții Constituționale primesc salarii de sute de mii de lei.”

Vlad Batrîncea a mai spus că opoziției i-a fost furat un mandat de deputat atunci când Curtea Constituțională – pentru prima dată în istorie – în lipsa unor argumente juridice, nu a aprobat mandatul BCS. Totodată, a fost aprobat mandatul deputatului PAS. Președintele fracțiunii a explicat că la baza acestei decizii au stat motive politice: „Un judecător al Curții Constituționale a fost avocatul Maiei Sandu, altul a fost avocatul PAS, al treilea a fost pe lista candidaților în Parlament alături de Sandu, al patrulea a fost delegat de Maia Sandu. Iată ce fel de Curte Constituțională avem.”

Vlad Batrîncea a menționat că fracțiunea nu va propune un alt candidat pentru aprobarea mandatului de deputat, dar va protesta și își va apăra drepturile în instanțele internaționale.

Deputatul BCS, Connstantin Starîș a amintit că mandatul deputatului este imperativ, exprimă voința poporului, prin urmare nimeni nu are dreptul să filtreze listele de partid.

„Curtea Constituțională nu mai este un arbitru imparțial în Republica Moldova– a devenit una dintre structurile partidului de guvernământ, care este gata să confirme orice fărădelege”, a subliniat deputatul.

Constantin Starîș a menționat că în țară a fost stabilită „o dictatură înrăită, isterică a oamenilor incompetenți care s-au autoproclamat buni. „Consătenii și colegii de clasă, rudele apropiate și îndepărtate ale membrilor PAS ocupă poziții cheie în stat.”

Potrivit deputatului, sesiunea extraordinară a Parlamentului a fost convocată, în primul rând, pentru a-și bate joc, din nou, de Codul electoral și, în al doilea rând, pentru a schimba modul în care este numit Procurorul General – de dorit înainte de anunțarea verdictului privind drepturile omului în cazul Stoianoglo, pentru a captura în cele din urmă Procuratura Generală și a o transforma într-o bâtă împotriva celor ce gândesc altfel.

„Moldova poate exista fie ca un stat democratic și de drept, fie nu va exista deloc. Și, se pare că acesta este planul lor diabolic. Un plan căruia, sperăm, i se va opune întreaga societate moldovenească dornică de libertate”, a rezumat Constantin Starîș.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă