25 aprilie 2024
BCS solicită audierea ministrului Justiției referitor la situația din cadrul Comisiei Pre-Vetting
”Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor solicită audierea în Parlament a ministrului Justiției, Veronica Moraru-Mihailov, cu privire la situația care s-a creat în cadrul Comisiei de evaluare externă a integrității candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție”. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Bătrîncea.
De asemenea, deputatul socialist consideră necesar să fie examinate criteriile de selectare a membrilor străini din cadrul Comisiei în situația în care unul dintre ei a demisionat fără a explica public motivele, iar președintele Comisiei, implicat într-un scandal de corupție de proporții, face declarații dubioase.
Majoritatea parlamentară a PAS nu a susținut inițiativa BCS.