PSRM

25 aprilie 2024

BCS a prezentat inițiativele legislative de acordare a unui sprijin social pentru pensionari și veterani

Astăzi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Odnostalco și Inga Sibova au prezentat inițiativele sociale ale fracțiunii. Este vorba despre modificarea formulei de calcul a coeficientului de indexare anuală a pensiilor, creșterea indemnizației anuale unice pentru veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei și scutirea pensionarilor angajați în câmpul muncii de plata contribuțiilor la Fondul de Asigurări Sociale.

Inga Sibova a atras atenția asupra faptului că din luna august 2021 până în decembrie 2023, inflația a crescut cu 48,75%, sau aproape 50%, iar prețurile au crescut de 1,5 ori. Totodată au crescut de mai multe ori tarifele la energie și prețurile la bunurile de primă necesitate. În aceste condiții, a crescut semnificativ numărul persoanelor care încearcă să supraviețuiască – astăzi 33% dintre cetățenii moldoveni sunt sub pragul sărăciei.

Deputații BCS au prezentat inițiativele legislative de susținere a celor mai vulnerabile categorii ale populației. Astfel, se propune modificarea Legii privind sistemul public de pensii, care prevede că indicele de indexare a pensiilor va fi egal cu creșterea medie a prețurilor de consum în ultimii trei ani. Astfel, dacă acest amendament ar fi fost adoptat, în anul curent pensia ar fi fost indexată cu 15,66% și nu cu 6%.

A doua inițiativă se referă la sprijinul veteranilor celui de-al doilea război mondial. Deputații propun majorarea cuantumului asistenței financiare anuale pentru aceștia de la 10.000 la 100.000 de lei.

A treia inițiativă se referă la eliminarea plății contribuțiilor la Fondul de Asigurări Sociale pentru pensionarii care sunt angajați în câmpul muncii.

Deputatul BCS, Vladimir Odnostalco a menționat că proiectele privind indexarea pensiilor și asistența acordată veteranilor au fost examinate în cadrul ședinței de ieri a Comisiei parlamentare de profil și incluse pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă