PSRM

04 iulie 2024

Fracțiunea BCS propune lichidarea ANRE

Vice-speakerul parlamentului, președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Bătrîncea, a propus parlamentului să inițieze procedura de lichidare a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE).

Vlad Bătrîncea le-a reamintit deputaților despre decizia Parlamentului din 2021, care a fost adoptată inclusiv cu voturile deputaților PAS. Atunci, parlamentul a exprimat vot de neîncredere față de ANRE.

„Nu înțelegem de ce nu s-a făcut nimic în decurs de trei ani pentru a pune în aplicare acest vot de neîncredere”, a subliniat vice-speakerul.

Vlad Bătrîncea a atras atenția asupra faptului că bugetul ANRE crește rapid: în 2018 era de 58 de milioane de lei, iar în 2024 a ajuns deja la 144 de milioane de lei, datorită creșterii tarifelor și costurilor serviciilor companiilor din energetică. Cu toate acestea, ANRE nu-și îndeplinește funcțiile directe de regulator. De exemplu, s-a aflat că mai multe companii au fost amendate pentru activități de cartel pe piața produselor petroliere, dar ANRE nu a întreprins nicio acțiune.

Propunerea opoziției de a include inițiativa pe ordinea de zi nu a fost votată. Săptămâna viitoare, fracțiunea va cere din nou să fie discutată această problemă în Parlament.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă