PSRM

06 iunie 2024

BCS solicită audierea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea

Astăzi, în ședința plenară a Parlamentului, Ivanna Koksal, deputat BCS, a solicitat audierea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea vizavi de acțiunile întreprinse de minister în vederea soluționării problemelor cauzate de ploile cu grindină ce au lovit Republica Moldova.

Deputatul a menționat că în perioada 30 mai – 4 iunie curent Moldova s-a confruntat cu un val de ploi cu grindină care a afectat grav terenurile agricole din mai multe regiuni ale țării. Cu toate acestea, guvernul nu a prezentat informații despre măsurile și deciziile întreprinse în vederea ameliorării situației create.

”Doar în sudul țării, în satul Etulia, au fost distruse 760 de hectare de teren, inclusiv plantații de nuci, câmpuri de floarea-soarelui și orz. În Basarabeasca – 1024 ha. În nord – livezi de mere și alte culturi. Mai multe pagube au fost raportate în raioanele Briceni, Nisporeni, Anenii-Noi, Ungheni și Strășeni”, a subliniat deputatul, menționând, totodată, că Republica Moldova are un sistem de protecție antigrindină, pentru dezvoltarea căruia s-au alocat bani.

În acest context, Ivanna Koksal a solicitat audierea în Parlament a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare cu informații despre măsurile luate pentru consolidarea sistemului antigrindină și termenii în care vor fi create comisiile de evaluare a daunelor suferite de agricultori, precum și compensațiile ce le vor fi oferite de către guvern.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă