În ședința plenului Parlamentului de astăzi, deputatul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialistilor, Alla Darovannaia, a venit cu o propunere legislativă menită să ofere un sprijin financiar suplimentar pensionarilor.
„Guvernarea este foarte generoasă pe final de mandat, iar noi venim cu un proiect de lege pe care sperăm să-l susțină inclusiv executivul, având în vedere că țara a obținut 1,5 miliarde de lei credite”, a subliniat Darovannaia.
Deputatul a solicitat aplicarea prevederilor proiectului de lege nr. 259 din 2024, prin care se propune ca pensionarilor care primesc pensii pentru limita de vârstă, dar al căror venit este mai mic decât salariul mediu pe economie, să li se acorde un suport financiar suplimentar echivalent cu pensia medie. Totodată, beneficiarii alocației pentru persoanele vârstnice să primească un sprijin în cuantum egal cu pensia minimă pentru limita de vârstă.
Inițiativa a fost respinsă de majoritatea PAS.