PSRM

23 septembrie 2014

Astăzi a avut loc şedinţa Consiliului Republican şi a Consiliului Executiv al PSRM

În cadrul şedinţelor au fost examinate mai multe chestiuni, inclusiv – platforma electorală a PSRM, Programa PSRM, lista candidaţilor la funcţia de deputat al RM.

Toate organizaţiile teritoriale ale PSRM au prezentat propunerile sale pentru formarea listelor candidaţilor în deputaţi. Menţionăm că pe parcursul ultimelor două luni au avut loc şedinţele consiliilor raionale în cadrul cărora au fost examinate candidaturile persoanelor din teritoriu care ar putea fi incluse în lista aspiranţilor la funcţia de deputat.

Mai devreme, Igor Dodon, liderul PSRM a declarat că la formarea listelor candidaţilor partidului se va ţine cont de reprezentativitatea teritorială.

De asemenea, Comitetul Republican a examinat mersul pregătirii către Congresul XII extraordinar al PSRM, care se va desfăşura  pe data de 28 septembrie curent în incinta Palatului Naţional.

 În cadrul congresului PSRM vor fi aprobate Programul şi Platforma electorală.

 La congres, sînt aşteptaţi reprezentanţi ai partidelor de stînga din Federaţia Rusă, Israel, Serbia, Austria ş.a. state.  Delegaţia Federaţiei Ruse va fi condusă de Serghei Mironov, deputat în Duma de Stat a FR, liderul Partidului „Spravedlivaia Rossia”.

La lucrările congresului este invitată presa.