PSRM

06 octombrie 2017

APEL al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova către cetăţeni în legătură cu intenţiile partidelor pro-europene de a face front comun

Stimaţi cetăţeni ai Republicii Moldova!

La diferite etape din istoria sa de independenţă, Republica Moldova a fost condusă de politicieni şi partide care au urmărit scopul îmbogăţirii personale, iar un efect direct al acestei aşa-zise politici a fost distrugerea ţării şi sărăcirea poporului. Această situaţie a fost atât în primii ani de independenţă, când întreprinderile de stat profitabile au nimerit în mâinile diferitor afacerişti, iar pământurile au fost fărâmiţate, cât şi în anii de la 2009 încoace, când poporului i s-a furat tot ce mai rămăsese, acest jaf de proporţii culminând cu furtul miliardului din sistemul bancar.

Conştienţi de faptul că pentru toate crimele pe care le-au comis vor trebui să răspundă şi speriaţi de susţinerea pe care o are Partidul Socialiştilor, în ultima perioadă, toţi aşa-zişii pro-europeni şi stăpânii lor de peste hotare au pus în aplicare un plan diabolic cu scopul nu doar de a se salva, ci şi de rămâne în continuare la putere pentru a fura ce a mai rămas în Republica Moldova. Astfel, cei ce-şi spun pro-europeni vorbesc deja deschis că vor face o alianţă comună după următoarele alegeri parlamentare, o alianţă care va însemna că Moldova va rămâne şi în continuare sub protectorat extern, adică va fi condusă de la Bruxelles, Bucureşti, din alte capitale europene, iar cei ce vor reprezenta factorii de decizie occidentali la Chişinău vor continua să-şi facă mendrele, furând ţara.

Judecând după declaraţiile pro-europenilor, în această viitoare coaliţie de guvernare ar urma să se regăsească şi cei care conduc ţara în prezent, şi cei care au făcut parte din guvernele ce au fost la putere de la 2009 încoace, iar acum mimează postura de opoziţie, şi cei care au fost la putere în perioada de tristă faimă a anilor 90 sau reprezintă interese ale celor ce s-au îmbogăţit în acea perioadă. Adică, toţi acei care reprezintă astăzi puterea, dar şi aşa-zisa opoziţie pro-europeană.

Stimaţi cetăţeni!

Asistăm astăzi la un joc perfid al pro-europenilor o parte dintre care se declară în opoziţie, dar care în realitate sunt fraţi gemeni cu puterea, având un trecut şi, posibil, un viitor comun. Acest joc este cu atât mai perfid cu cât cei ce se declară în opoziţie, încearcă să ne convingă că niciodată nu vor face front comun cu puterea, deşi paşi concreţi în comun în această direcţie au făcut deja. Cel mai bun exemplu în acest sens este modul în care toţi pro-europenii au făcut front comun pentru a-l păstra în funcţie pe Dorin Chirtoacă, cel care în zece ani a distrus în totalitate Chişinăul. Având şi acest exemplu de colaborare, dar şi cel al guvernărilor în comun în trecut, cu siguranţă pro-europenii, dincolo de circul pe care-l joacă cu scopul de a ne convinge că o parte din ei sunt la putere, iar alta – în opoziţie, vor încerca să se unească din nou după următoarele alegeri şi poate chiar în alegeri. Iar dacă nu vor face acest lucru de bună voie, vor fi impuşi să-l facă de nevoie de către stăpânii lor de la Bruxelles, Bucureşti sau din alte capitale europene.

Stimaţi cetăţeni!

În aceste momente de maximă importanţă pentru viitorul ţării noastre, trebuie să dăm dovadă de vigilenţă şi de unitate. Partidul Socialiştilor vă îndeamnă să conştientizaţi pericolul ce se abate din nou asupra noastră, când toţi acei ce au sărăcit ţara, activând în diferite guverne pretins pro-europene, îşi dau din nou mâna, şi să ne unim. Doar împreună vom putea înlătura acest pericol şi ne vom putea opune distrugerii ţării noastre în continuare. Doar împreună vom putea salva Republica Moldova şi îi vom oferi o şansă de viitor!