Deputatul PSRM Alla Ursu-Antoci a criticat dur proiectul de lege privind reforma „Restart în educație”, declarând că, sub pretextul unor modificări administrative, guvernarea încearcă să instituie control politic asupra sistemului educațional, să priveze autoritățile publice locale de competențe și să concentreze gestionarea școlilor în mâinile Ministerului Educației.
Adresându-se ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, deputatul a menționat că viziunea prezentată de acesta asupra reformei nu corespunde realităților din țară.
„Ați spus de mai multe ori de la această tribună că vă place sistemul educațional din Estonia. Dar cu abordarea pe care o propuneți dumneavoastră, până la acel sistem suntem la fel de departe ca și cum am merge pe jos până în China”, a declarat Alla Ursu-Antoci.
În opinia deputatului, adevăratul scop al reformei nu este eficientizarea sistemului educațional, ci subordonarea politică a acestuia.
„Să numim lucrurile pe nume. Reforma «Restart» este o încercare a guvernării de a subordona politic domeniul educației. Ni se spune că trebuie schimbat sistemul de administrare, prin transferarea direcțiilor raionale de învățământ de la autoritățile locale către structurile centrale ale statului. Mai simplu spus – educația din mediul rural urmează să fie trecută în subordinea domnului Perciun”, a declarat parlamentarul.
Alla Ursu-Antoci a afirmat că guvernarea continuă politica de centralizare și monopolizare a sistemului educațional.
„Am văzut deja cum, treptat, autonomia locală a fost slăbită, cum deciziile care ar trebui luate la nivel local sunt transferate la Chișinău. Acum a venit rândul educației”, a menționat deputatul.
O preocupare majoră, potrivit parlamentarei, este riscul politizării procesului de numire a conducătorilor instituțiilor de învățământ. Ea a avertizat că următoarea etapă ar putea fi instituirea unui control politic deplin asupra sistemului educațional.
„Școala nu trebuie să devină o filială a partidului de guvernare, iar educația – un instrument de control politic. Dacă directorul va trebui să se gândească nu la dezvoltarea școlii, ci la cum să-și păstreze funcția și sprijinul politic, atunci aceasta este o cale greșită”, a declarat Alla Ursu-Antoci.
Deputatul a criticat și componenta financiară a reformei.
„Doar în anul 2027 această reformă va costa 38 de milioane de lei. Dar cât va costa în anii următori, de ce nu ni se spune? Pentru ce vor fi cheltuiți acești bani? Ce se va întâmpla cu profesioniștii care activează de zeci de ani în sistemul educațional? Va fi apreciată experiența lor?”, a întrebat parlamentarul.
Alla Ursu-Antoci a declarat că astfel de reforme sunt deseori urmate de schimbări de cadre și concedieri.
„Știm deja cum funcționează astfel de mecanisme. Mai întâi ni se spune că este vorba doar despre schimbarea sistemului, apoi că se urmărește eficientizarea, iar ulterior încep concedierile. Declar cu toată responsabilitatea: oamenii care vor fi incomozi pentru dumneavoastră, domnule Perciun, își vor pierde locurile de muncă”, a afirmat deputatul.
Parlamentara a subliniat că autoritățile ar trebui să se concentreze pe problemele reale ale educației – salariile profesorilor și atragerea tinerilor specialiști în școli.
„Speram, poate naiv, că astăzi veți anunța majorarea salariilor profesorilor cu 30%, așa cum propun socialiștii, sau veți spune cum intenționați să atrageți tinerii specialiști în instituțiile de învățământ. Dar, ca de fiecare dată, pentru dumneavoastră interesele partidului s-au dovedit mai importante decât interesele profesorilor”, a declarat Alla Ursu-Antoci.
În final, deputatul PSRM a atenționat că efectele unor decizii greșite în educație vor fi resimțite pe termen lung.
„Victimele acestor reforme sunt copiii, părinții și profesorii. Consecințele unor decizii greșite în domeniul educației vor fi resimțite de generații întregi”, a conchis Alla Ursu-Antoci.