Deputata PSRM Ala Ursu-Antoci a cerut restabilirea rezultatelor examenelor pentru obținerea permiselor de conducere, anulate după promovarea acestora, efectuarea unui audit al Agenției Servicii Publice (ASP) și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în neregulile depistate.
În cadrul unui briefing susținut în Parlament, deputata a declarat că, în ultima perioadă, cetățenii i se adresează cu sesizări privind situații în care au promovat cu succes examenele pentru obținerea permisului de conducere, dar, după câteva zile, au primit notificări prin care erau informați despre anularea rezultatelor.
„Oamenii depun efort, pierd timp și cheltuiesc bani pentru a urma cursurile școlilor auto, achită examenele și încearcă de șapte-opt ori să promoveze probele, uneori chiar și mai mult. Examinatorii îi informează că au promovat examenul, însă, după câteva zile, cetățenii primesc scrisori prin care sunt anunțați că rezultatele au fost anulate”, a menționat Ala Ursu-Antoci.
Deputata a atras atenția și asupra activității subdiviziunii de monitorizare din cadrul ASP, care, potrivit acesteia, are un efectiv de 26 de angajați. Pentru remunerarea și premierea acestora se cheltuiesc lunar aproximativ 500 de mii de lei.
Totodată, Ala Ursu-Antoci a afirmat că, după ce organele de drept au depistat aproximativ 700 de permise de conducere eliberate cu încălcări în cadrul examenelor teoretice, nici conducerea subdiviziunii respective, nici angajații acesteia nu au fost trași la răspundere. Deputata a pus la îndoială eficiența activității structurii create pentru monitorizarea procesului de examinare.
Ala Ursu-Antoci a semnalat, de asemenea, posibile nereguli în activitatea comisiei de examinare a contestațiilor, din care, potrivit afirmațiilor sale, fac parte angajați ai aceleiași subdiviziuni de monitorizare. Ea a cerut verificarea legalității componenței comisiei și a deciziilor adoptate de aceasta.
Pe finalul briefingului, deputata PSRM a formulat trei solicitări:
1. Restabilirea rezultatelor anulate ale examenelor pentru obținerea permiselor de conducere.
2. Efectuarea unui audit al Agenției Servicii Publice, pentru a stabili cauzele situației create și a identifica eventualele încălcări.
3. Tragerea la răspundere a persoanelor implicate în neregulile din activitatea ASP.