PSRM

15 decembrie 2023

Alla Pilipețcaia: starea deplorabilă în domeniul educației este rezultatul reformelor negândite ale actualei guvernări

Deputatul BCS, Alla Pilipețcaia a amintit că proiectul bugetului de stat pentru 2024 prevede un deficit bugetar de aproximativ 16 miliarde de lei. În opinia deputatului, deficitul va afecta, în primul rând, sfera socială. „Observăm că intenționați să economisiți în educație, pe seama profesorilor. Ei sunt cei care vor suferi de incompetența voastră”, a menționat deputatul.

Socialistul a atras atenția că ministrul Educației a sprijinit creșterea cu 50% a salariilor pentru judecători, procurori, primari, iar pentru profesori – doar cu 15%. „De ce nu ați apărat interesele domeniului dvs. și a profesorilor? Acest lucru este cel puțin lipsit de perspicacitate, ca să spunem așa! Vreți să aduceți diaspora acasă, dar în realitate – o completați!”,- a spus Alla Pilipețcaia.

Deputatul a menționat că există o lipsă cronică de cadre didactice în țară, majoritatea profesorilor fiind în etate. La începutul anului universitar, conform datelor oficiale, deficitul de cadre didactice era de 2 mii de persoane. „Prin majorarea modestă a salariilor voi nu rezolvați ci agravați problema lipsei cadrelor didactice din învățământ”, a subliniat socialistul.

De asemenea, Alla Pilipețcaia a atras atenția asupra problemei închiderii școlilor din sate – „Dacă se închid școlile rurale cu un număr mic de elevi, satele pur și simplu vor dispărea”. Deputatul a abordat și problema instruirii cadrelor didactice pentru școlile cu predare în limba rusă – „În Moldova sunt 226 de școli cu predare în limba rusă, ceea ce reprezintă 18% din numărul total de elevi”.

În concluzie, Alla Pilipețcaia a subliniat că starea deplorabilă în domeniul educației este rezultatul reformelor negândite ale actualei guvernări care sunt „lichidatori ai Educației și a statalității moldovenești”: „Este regretabil faptul că ministrul Educației luptă pentru înarmarea unei țări neutre și nu pentru înarmarea copiilor cu cunoștințe. Demisia – este cel mai rezonabil lucru pe care vi-l putem oferi!”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă